Actualitate

Aeroportul Timișoara: un bărbat băut s-a plimbat cu o armă prin mijlocul oamenilor

Un bărbat care se afla în faţa aerogării din Aeroportul Timişoara a purtat o armă de tip airsoft, într-un toc, la brâu. El a fost amendat cu 5.000 de lei conform Legii speciale 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, dar şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Incidentul a avut loc, luni seară, în jurul orelor 22.00, la intrarea în zona publică a terminalului plecări interne al Aeroportului Intercaţional ”Traian Vuia” din Timişoara. Bărbatul purta o uniformă de pază şi protecţie şi consumase alcool. Acesta se plimba prin parcare, în faţa clădirii aeroportului, cu un pistol pe care îl ţinea la vedere, într-un toc, la brâu.

Un poliţist de la Transporturi s-a apropiat de el şi a încercat să-l legitimeze, moment în care bărbatul a dus mâna la armă. Poliţistul a reacţionat rapid, l-a imobilizat şi, cu ajutorul unui coleg de la Poliţia de Frontieră, l-a încătuşat. În urma verificărilor s-a constatat că era vorba de o armă de airsoft de tip RUGER, neletală. Bărbatul mai avea asupra lui 33 de bile de plastic şi 3 tuburi CO2. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, fusese în urmă cu 4 ani angajat la o firmă de securitate care a prestat servicii de pază chiar la aeroport.

A fost preluat de ofiţerii de la Poliţia Transporturi care l-au audiat, apoi a fost amendat cu 5000 de lei conform Legii speciale 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, dar şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Arma, pentru care nu e nevoie de autorizaţie de deţinere, şi bilele au fost confiscate.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile