Actualitate, Politic

Afirmațiile Ministrului Energiei cu privire la cazul minerilor. „Persoane angajate fictiv”

Există persoane în rândul minerilor care sunt angajate fictiv și nu lucrează în mină. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, luni seară, la Digi24, că trebuie “curățat” Complexul Energetic Hunedoara.

Persoane angajate ”fictiv”

 “În urma acestui protest, chiar din rândul minerilor mi-au venit tot felul de informații că există persoane care sunt angajate și care practic nu lucrează în mină. Sunt angajate fictiv. Aceste lucruri trebuie analizate, rezolvate și curățată Compania (CEH – n.red.) de asemenea practici, pentru a putea pune de o bază solidă.

Nu cred că este o soluție ceea ce s-a întâmplat. Soluția cu plata salariilor oricum era rezolvată prin această ordonanță am dat-o și inițiat-o în urmă cu două săptămâni înainte de pornirea acestui protest”, a afirmat Popescu.

Întâlnire cu reprezentanții Centralei

 Oficialul din Guvern a spus că marți se va întâlni cu reprezentanții Termocentralei Mintia, președintele Consiliului Județean Hunedoara și sindicate.

“Mâine am o întâlnire cu cei de la Mintia, cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, cu prefectul, cu sindicatele, pentru a discuta o posibilă preluare a Termocentralei de la Mintia, în așa fel încât să reușim să punem din această societate plină de datorii, CEH, care practic a fost falimentată cu bună știință de cei de la PSD. Să reușim să facem două societăți care să fie viabile. Una a administrației locale și una în continuarea Ministerului Energiei.

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

Ce declară Ministrul Muncii?

Turcan a adăugat că este vorba despre de 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni din activitatea de energie, și cei 70 de mineri blocați în mină: „Îmi exprim speranța ca minerii să înceteze greva să iasă la suprafață să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile