Actualitate, Politic, Social

Alertă mondială.: Val de decese în țările cu peste 80% vaccinați

Datele statistice oficiale de la nivel mondial arată că pandemia a trecut doar în țările care și-au vaccinat foarte puțin sau deloc populația. În rest, statele cu procente de peste 80% vaccinați se confruntă, în plin sezon cald, cu un val de infectări, spitalizări și decese, despre care autoritățile preferă să nu comenteze în acest moment. Situația este însă dramatică, iar un semnal important este dat de încetarea îndemnurilor la vaccinare, chiar și din partea OMS.

Stoparea narativului legat de necesitatea vaccinării întregii populații a globului este cât se poate de suspectă. Până și OMS, foarte guraliv și agresiv în a impune vaccinarea anti-Covid, a scos subiectul de pe agendă, concentrându-se acum pe maimuța variolei, sau invers, mă rog.

Absența unor dezbateri, cel puțin în lumea științifică, pe marginea re-reactivării pandemiei tocmai în țările cu procente uriașe de vaccinați, este inadmisibilă. Cel mai probabil, instituțiile internaționale așteaptă începerea anotimpului rece, când virusul, transformat într-o viroză sezonieră, își va intensifica activitatea și în celelalte țări, pentru a abate atenția de la un fenomen cât se poate de îngrijorător. Și anume că celebrul vaccin anti-Covid nu numai că nu a avut efectele anunțate, de stopare a răspândirii virusului și de reducere a deceselor, ci unul invers, de transmitere nesfârșită a acestuia, semn al prăbușirii imunității, și de accelerare a spitalizărilor și deceselor cauzate de SARS-Cov-2. Pentru că exact asta spun datele.

În România, de exemplu, cu un procent oficial al vaccinării de 42% și unul neoficial de sub 20%, pandemia a devenit istorie.

În data de 8 iunie 2022, media la șapte zile a cazurilor era de 291, iar numărul pacienților internați a scăzut sub 500. La decese, însă, media pe șapte zile a fost de 2,1, adică un număr insignifiant.  La popul opus, în statele vaccinate, pare că pandemia a izbucnit, din nou, în forță.

Situație dramatică în Taiwan

Până să se înceapă vaccinarea, Taiwan-ul o ducea bine-mersi, având o scurtă perioadă, mai-iunie 2021, cu o medie de 19 decese pe zi, după care au dispărut și acestea. După vaccinarea aproape în masă a populației, lucrurile s-au schimbat. În 7 iunie 2022, Taiwan avea 89% din populație vaccinată cu o doză, 81%, cu două doze și 67%, cu trei doze. Rezultatul? Între 26 mai 2022 și 8 iunie statul a raportat nu mai puțin de 1.062.561 de cazuri și 1.819 decese. În mai 2022, media la 7 zile a deceselor a fost de 137, iar în 5 iunie s-a atins un record de 276 morți Covid într-o singură zi. Coreea de Sud se află și ea într-o perioadă dificilă, înregistrând, în 8 iunie, 12.146 de cazuri, în condițiile în care 87% din cetățeni sunt vaccinați cu o doză, 86%, cu două doze și 72% , cu trei doze. Vârful deceselor s-a înregistrat în 29 martie 2022, cu 432, urmând, în aprilie 2022, o medie de 266 morți pe zi.

Lagărul australian dă rateuri

Australia, țara care a aplicat cele mai represive măsuri împotriva populației, în încercarea de a o determina să se vaccineze, se confruntă acum cu o creștere ciudată a numărului de cazuri. Astfel, între 26 mai și 8 iunie, numărul total de cazuri a fost de 424.339, iar cel al deceselor, de 584. În 8 iunie se raportau 32.433 de cazuri și 2.753 de spitalizări. Decesele au ajuns la o medie de 50 pe zi, de la un vârf, înregistrat în august-septembrie 2021, de doar 15 morți pe zi. În Australia, creșterea ratei de vaccinare a coincis perfect cu creșterea numărului de infectări, de spitalizări și decese.

 

Sursa: Claudia Marcu / Ziarul National 
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile