Actualitate, Externe, GREAT RE!SET, Politic

Americanii au scăpat de Pelosi ca numărul 3 al SUA

Partidul Conservator a obținut o majoritate strânsă în Camera Reprezentanților. Cu doar șase curse rămase în joc, în acest moment republicanii dețin 218 poziții în Cameră. Este de așteptat să obțină până la 220 locuri.

Cum vor arăta următorii doi ani cu o Cameră condusă de republicani, ce pot face și ce nu pot face, detaliez în continuare.

Republicanii au acum puterea de a înăbuși agenda legislativă a președintelui Joe Biden pentru următorii doi ani și de a promulga unele politici populare în rândul bazei conservatoare, printre care se numără investigarea afacerilor lui Hunter Biden, respingerea constatărilor Comisiei 6 ianuarie și citarea unor membri ai Departamentului de Stat în legătură cu retragerea din Afganistan.

Desființarea Comisiei 6 ianuarie

Până când cel de-al 118-lea Congres al SUA se va reuni oficial, în ianuarie 2023, comisia din Camera Reprezentanților care investighează atacul din 6 ianuarie 2021 asupra clădirii Capitoliului se va fi dizolvat deja. Cu toate acestea, o Cameră controlată de republicani se va asigura, probabil, că această comisie nu va fi reînființată niciodată și că concluziile sale vor fi blocate de conducerea Camerei. Comisia declanșată de democrați a fost o armă politică pe care au sperat s-o folosească în campania electorală pentru midterms 2022 – și nu au reușit.

În iunie, reprezentantul Kevin McCarthy, actualul lider al minorității republicane din Camera Reprezentanților, a declarat că este „cea mai politică și mai puțin legitimă comisie din istoria Americii”. McCarthy este unul dintre principalii candidați la funcția de președinte al Camerei dacă republicanii recâștigă Camera, deși s-ar putea confrunta cu provocări din interiorul partidului.

„S-a făcut abuz de citațiile Congresului pentru a ataca republicanii, încalcă procedurile legale și încalcă discursul politic al cetățenilor privați”, a adăugat el despre comisie. „A afectat permanent Camera și a divizat țara. Este o perdea de fum pentru ca democrații să își impună agenda radicală”.

Investigarea cazului Hunter Biden

De la preluarea mandatului de către Biden, mai mulți membri republicani de rang înalt din Comisiile de Supraveghere și Juridică din Camera Reprezentanților au promis să investigheze afacerile fiului său, Hunter, în cazul în care republicanii vor prelua din nou conducerea Camerei. Mai exact, James Comer, reprezentantul din Kentucky, care va prezida probabil Comisia de supraveghere într-o majoritate republicană, a declarat că dorește să se concentreze asupra afacerilor lui Hunter în străinătate, inclusiv cele cu compania ucraineană de gaze Burisma.

Obiectivul central al acestor investigații este de a face legătura între președintele Biden și orice posibilă conduită necorespunzătoare în ceea ce privește afacerile fiului său.

„Există tot mai multe dovezi că Hunter Biden vindea acces la adversarii noștri din întreaga lume”, a declarat Comer în octombrie. „Motivul pentru care îl investigăm pe Hunter Biden este pentru că noi credem că reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Dar suntem, de asemenea, îngrijorați de faptul că afacerile dubioase ale lui Hunter l-au compromis pe Joe Biden”.

Alți membri republicani, cum ar fi reprezentantul Jim Jordan, au promis că vor lansa investigații în cadrul Comisiei Juridice. Mai mult, McCarthy ar putea să-i acorde roluri în comisie reprezentantei Georgiei, Marjorie Taylor Greene, unul dintre cei mai importanți critici ai administrației Biden.

Citații pentru retragerea din Afganistan în 2021

Partidul care controlează Camera Deputaților are puterea de a-i cita pe membrii aparatului de securitate națională al lui Biden. Republicanii din Cameră au promis să îi citeze oficialii din Departamentul de Stat care au coordonat retragerea trupelor americane din Afganistan în august 2021.

Membrii Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților au publicat în august un raport în care au criticat administrația Biden pentru retragerea din Afganistan, unde și-au pierdut viața 13 membri ai armatei americane. Raportul arăta că republicanii vor să ceară citarea Departamentului de Stat și a membrilor acestuia pentru orice documente referitoare la acordurile încheiate cu talibanii în timpul evacuării cetățenilor americani din Kabul.

„Ei vor ca tema Afganistanului să dispară. Vedeți acest lucru din propriile lor analize interne. Fie sunt clasificate, fie nu le-au făcut publice”, a declarat Michael McCaul, reprezentantul republican din Texas și membru republican de rang înalt al comisiei. „Ei vor doar ca tema Afganistanului să dispară”.

 

Sursa: Timotei Dinică

ActiveNews / Tribuna.US

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile