Americanii de la Verde Magnesium SRL se pregătesc intens de exploatarea minei de brucit din Budureasa, județul Bihor, deținută în trecut de Sorin Ovidiu Vîntu și Mihai Gușă. Oficial, în joc sunt peste 10 miliarde de euro, însă, în realitate, ar putea fi vorba despre o sumă cu mult mai mare, având în vedere faptul că sub zăcământul de brucit, s-ar ascunde o importantă rezervă de uraniu, una dintre resursele energetice cheie pentru producția de energie electrică.
Povestea zăcământului de brucit din Budureasa, județul Bihor, începe pe vremea în care Nicolae Ceaușescu se afla la cârma României. În anul 1977, geologii români căutau uraniu în zonă, însă au dat peste un zăcământ extrem de valoros: calcarul cu brucit din care se extrage magneziul. Timp de 10 ani au fost forati 15 km de galerii, în urma unei investiții de peste 150 de milioane de lei pentru cercetare. Cercetările s-au oprit odată cu Revoluția din 1989, înainte ca geologii să vadă ce se ascunde, de fapt, sub zăcământul de brucit. În perioada 1998 – 2003 mina din Budureasa a intrat în conservare, existând, la acea vreme, chiar propunerea de a fi închisă. Agenția Națională pentru Resurse Minerale a scos la licitație mina de brucit în anul 2003. Tot atunci, zăcământul a fost concesionat firmei Geoasset, iar în anul 2007, Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca au preluat societatea al cărui unic asociat era PSV Company (fosta companie Petromservice, aflată în insolvență) la pachet cu licența de exploatare pentru o perioadă de 20 de ani, cu numai 2,6 milioane de euro. În anul 2011, PSV a ajuns în mâinile afaceriștilor Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru, însă situația a luat o turnură neașteptată. PSV a intrat în insolvență și din anul 2015 nu a mai plătit redevența către Asociația Urbarială Poiana Budureasa pentru terenurile concesionate, fapt care a determinat, în anul 2020 retragerea licenței de extracție și prelucrare a calcarului de brucit.
În contractul încheiat în 2008 între Geoasset și AU Poiana Budureasa era specificat faptul că „neplata întregii redevențe anuale în termen de un an de la data ultimei scadente conduce la retragerea concesiunii”.
În prezent, atât terenurile pe care le-a concesionat Primăria Budureasa, cât și cele concesionate de către Asociația Urbarială Poiana Budureasa către firma PSV au revenit la proprietarii de drept. Pentru că românii nu știut cum să-și valorifice resursele minerale, pe fir a intrat firma Verde Magnesium SRL, controlată de americanul Tohme Jacques Joseph. Societatea și-a manifestat dorința de a investi în mina de brucit din Budureasa încă din anul 2020, însă, până la acest moment nu au reușit să concesioneze trenurile de care are nevoie și nici nu a obținut licența de extracție și prelucrare a calcarului de brucit. Există posibilitatea ca americanii din spatele societății Verde Magnesium să fi văzut „aurul” din spatele zăcământului de brucit, mai exact, o rezervă impresionantă de uraniu. Sens în care au deschis și o altă societate comercială Verdemg Energy, care se va ocupa de producția de energie electrică. Americanii ar putea da marea lovitură tocmai la Budureasa, având în vedere faptul că uraniul din minerit este folosit aproape în întregime ca combustibil pentru centrale nucleare.
Interesant este că la mai puțin de 30 de kilometri de localitatea Budureasa se află orașul Ștei, construit în perioada 1952-1956, lângă satul cu același nume, de către ruși. În anul 1952, când ruşii au început să exploateze uraniul din mina Băița şi să pună bazele orașului Ştei, „Departamentul Uraniului” funcţiona sub conducere româno-sovietică, cu titulatura „Sovrom-Kwartit”. Exploatarea a durat aproximativ 10 ani, timp în care a fost extrasă o cantitate 300.000 de tone de uraniu care a fost transportat în fosta URSS în contul „despăgubirilor de război”. După ce rușii au considerat că datora a fost achitată, și-au făcut bagajele și au plecat din Munții Apuseni. La sfârșitul anilor ’70, Ilie Verdeț, premier la vremea respectivă, afirma următoarele: „Dacă am fi vândut uraniul de la Ștei, România ar fi avut șoselele pavate cu dolari”. După revoluție, mina a fost închisă fiind declarată nerentabilă.
Societatea controlată de Tohme Jacques Joseph, Verde Magnesium SRL, își folosește toate resursele pentru a pune mâna pe adevărata comoară din Budureasa. Firma a anunțat că a încheiat un parteneriat cu Big Blue Technologies USA (BBT), o companie calificată „în arta ingineriei reacțiilor chimice la temperatură înaltă și a proiectării reactoarelor”. Verde Magnesium SRL a informat că urmează să construiască, alături de Big Blue Technologies, primul sistem industrial modular (SIMS) pentru producția de Magneziu metalic în UE, arătând că au fost identificate și sunt deja în analiză mai multe locații în România, Germania, Austria, Spania, Grecia, Olanda etc.
„Succesul acestui parteneriat va duce la reluarea producției de magneziu metalic primar în UE. Dependența totală a UE de importuri pentru această materie primă critică va fi redusă și eliminată treptat prin producția locală a unui magneziu metalic verde, care nu numai că va consolida lanțurile de aprovizionare ale industriei UE, dar va ajuta multe industrii și companii să-și atingă obiectivele de sustenabilitate.”, au declarat reprezentanții instituției.
Fondul american de private equity Amerocap se prezintă ca având plasamente de peste 1 miliard de dolari. Recent și-a exprimat interesul de a investi în societatea de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din portul Constanța, fapt care a dus la explozia pe bursă a prețului acțiunilor firmei constănțene.
Amercocap a pierdut 2 milioane de dolari în procesul cu Chimcomplex
Patronul Verde Magnesium SRL, Tohme Jacques Joseph, deține 33% din compania Amercocap, implicată într-un scandal de proporții cu Chimcomplex, companie pe care a sprijinit-o cu servicii de consultanță la preluarea principalelor active ale Oltchim, după ce compania controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza a renunțat la serviciile consultanților americani.
Potrivit documentelor cuprinse la dosar, Amerocap a cerut instanței să oblige Chimcomplex să își execute obligațiile asumate printr-un contract de consultanță încheiat în toamna anului 2015. „Obiectul contractului a fost definit (…) ca fiind prezentarea de către Amerocap LLC a Chimcomplex către investitori și realizarea de către consultant (reclamanta) a serviciilor necesare pentru realizarea tranzacției: un contract semnat si executat de către afiliații acesteia și unul sau mai mulți investitori conform căruia acești investitori sunt de acord și pun la dispoziția companiei sau a afiliaților acesteia capital sub formă de împrumut, aport la capitalul social sau oferirea oricărui produs financiar sub formă de equity și/sau împrumut, hybrid, mezzanine, în vederea realizării scopului tranzacției (…)”, se arată în motivarea deciziei instanței.
Sursa: Gazeta de Cluj
