AUR Vrancea a anunţat, vineri, că Damian Nicolae, singurul primar pe care formaţiunea politică îl avea în judeţ, ar fi decis să se alăture PNL Vrancea, care i-ar fi promis sprijin politic pentru un al doilea mandat, în 2024.
„Începând de astăzi (vineri – n.red.), primarul AUR Pufeşti, Damian Nicolae, a abandonat partidul pe listele căruia a fost ales şi a decis să se alăture PNL, partid ce i-a propus că îl va sprijini pentru un al doilea mandat în 2024. Bănuim că această mişcare are legătură cu postul de director de şcoală, post în care a fost numită prietena sa, dar şi cu promisiunile de alte avantaje financiare, promisiuni făcute de PNL Vrancea. Cetăţenii comunei Pufeşti sunt îndreptăţiţi să ştie care sunt dedesubturile acestei mutări a primarului la alt partid, un partid numit liberal, specializat în trafic de influenţă şi alte infracţiuni de corupţie. Pe de altă parte, sondajul de opinie făcut recent în comună arată o prăbuşire a încrederii cetăţenilor în primarul Damian, datorită aroganţei sale şi lipsei de transparenţă decizională. Vă promitem că în 2024 vom avea un candidat mai serios la Pufeşti”, se arată într-un comunicat al filialei judeţene a AUR, relatează Agerpres.
Deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, consideră că primarul Damian Nicolae ar fi fost şantajat să se alăture PNL.
„În Vrancea nu sunt de racolat decât doi primari de la alte partide, anume unul de la AUR şi celălalt de la PMP. (…) Declar în mod public că mă voi opune din toate puterile şi cu toate mijloacele legale acţiunilor de tip mafiot ale PNL, cu toate că nu voi pierde din vedere nici trădările PSD şi USR. Să şantajezi primarii înseamnă să şantajezi comunităţi întregi, să determini oamenii să te voteze doar de frica tăierii investiţiilor”, a scris pe reţelele de socializare deputatul AUR.
Cine este primarul?
Damian Nicolae, profesor de geografie la Şcoala Gimnazială Pufeşti, a candidat la alegerile din anul 2020 la primăria Pufeşti şi a obţinut 626 de voturi, respectiv 37,02%, fiind singurul candidat al AUR care a reuşit să câştige un mandat de primar în Vrancea.
Context
Plecarea primarului vine în contextul în care recent au mai existat plecări din AUR. Dacian Mariș, președintele filialei AUR Germania, a anunțat la 13 iunie plecarea din formațiunea politică. Trebuie amintit și fostul președinte al organizației AUR Satu Mare, Iulian Câcău. Demisiile din AUR au început în luna martie cu deputatul Dănuț Aelenei.
Sursa: stiripesurse.ro
De când are AUR primari?