Politic

AUR un partid pătat și corupt? Demisie la Alba și acuze de blat cu USR și PSD

Daniel Opruța, Prim-vicepreşedintele AUR Alba, a declarat că și-a dat demisia din partid. Declarația a fost dată printr-o postare pe pagina de socializare, Facebook. Fostul candidat pentru funcţia de senator a precizat că motivul pentru care demisionează este un viitor blat politic ”între AUR, PSD, PRO- Romania, ALDE şi nu în ultimul rând se pare că şi USR!”.

Opruța este nemulţumit şi de conducerea AUR de la nivel judeţean, adică de deputatul Daniel Rusu, fost primar al comunei Şpring.

Declarația lui Opruța

”(…) Am avut, împreună, de-a lungul timpului mai multe nemulţumiri legate de modul în care unii au înţeles să conducă organizaţia. Ni le-am spus între noi, le-am spus-o şi lor, verde-n faţă. Ei ne-au auzit, însă fără să ne asculte vreodată…
Datorită lor, partidul continuă să meargă pe un drum greşit. Contează doar calculele lor de putere. Interesele şi privilegiile lor. Opinia voastră, dorinţele voastre, aşteptările oamenilor răbdători ai acestui Judeţ nu contează mai deloc. Din păcate, grupul restrâns care conduce azi partidul în judeţul Alba a decis altfel.
După ce mai bine de câteva luni de zile m-au încurajat să mă pregătesc pentru a reprezenta cu succes partidul, au decis eliminarea mea de pe toate grupurile de comunicare. Au motivat această decizie spunându-mi că ”Tu nu eşti membru, ci doar online la Bucureşti la GS”.
Am fost membru cotizant, fiind ales de colegi Prim Vicepreşedinte pe judeţul Alba. Consider acest lucru o mare jignire nemeritată, adusă mie şi familiei mele. (…) Nu pot gira cu numele meu blatul care se pregăteşte între AUR, PSD, PRO- Romania, ALDE şi nu în ultimul rând se pare că şi USR!
Nu mă mai regăsesc într-un partid în care, mereu aceiaşi câţiva oameni, fără consultarea voastră, călcând în picioare Statutul partidului, îşi împart între ei funcţii şi candidaturi pentru ca ghemul lor de interese economice să nu fie deşirat.
Nu pot continua într-un partid capturat, în care patrioţii autentici sunt daţi afară, iar ticăloşia de a promova traseişti în conducerea partidului este ridicată la rang de virtute. Am decis, prin urmare, să demisionez din partid. Drumul meu se desparte azi, fără regrete, de un AUR care, cel puţin în Jud. Alba nu mai este AUR”, a scris Daniel Opruta pe Facebook.
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
SOFIA
SOFIA
2 ani în urmă

NU A DEVENIT SENATOR…STRUGURII SUNT ACRI…MAI ALES CA PRESEDINTELE NU DORESTE SA CHELTUIASCA BANII DE LA GUVERN CU NESATUII DIN PARTID…