Actualitate, Politic

Austria nu ne vrea în Schengen, dar ne transformă în groapă de gunoi: Peste 25 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în România

Peste 25 de tone de deşeuri constând în anvelope, mobilier, panouri solare, electrocasnice, îmbrăcăminte şi încălţăminte, toate uzate, au fost oprite la intrarea în România, la punctele de trecere a frontierei din vestul ţării. Deşeurile veneau din ţări precum Germania, Italia sau Austria.

Poliţiştii de frontieră de la Borş II (judeţul Bihor) şi Nădlac II (judeţul Arad), împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu 26.000 de kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale.

”În data de 17.12.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru două mijloace de transport, încărcate cu 11.000 de kilograme deşeuri. Cele două automarfare, conduse de către cetăţeni români, erau încărcate cu deşeuri constând în anvelope, piese de mobilier, panouri solare, electrocasnice, în cantitate totală de 11.000 kg, şi proveneau de la societăţi comerciale din Germania şi Italia pentru firme din România”, se arată într-un comunicat de presă, de duminică, al Poliţiei de Frontieră.

Un alt transport de deşeuri a fost depistat la Nădlac II, în judeţul Arad.

”Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, în data de 17.12.2022, pentru un camion, condus de un cetăţean român şi încărcat cu 15.000 de kilograme deşeuri, constând în îmbrăcăminte şi materiale textile de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din România”, precizează sursa citată.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor şi Arad, stabilind că cei trei şoferi nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri, în consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.

 

Sursa: stiripesurse.ro

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile