Actualitate, Opinii

Av. Gheorghe Piperea: „Ordonanța de urgență a lui Cîțu, pe care s-a brodat acest proiect de lege de tip Frankenstein, ar trebui de urgență abrogată!”

Proiectul legii certificatului „verde”, care urmează a fi dezbătut curând în Camera Deputaților, nu ar trebui niciodată adoptat. Dimpotrivă, ordonanța de urgență a lui Cîțu, pe care s-a brodat acest proiect de lege de tip Frankenstein, ar trebui de urgență abrogată.

În rezumat, motivele sunt următoarele:
(i) Regulamentul (UE) 2021/953 este direct aplicabil în dreptul intern, deci nu este necesară nicio lege care să îl implementeze.
(ii) Acest Regulament nu obligă la vaccinare și nu permite restrângeri ale drepturilor omului, precum libertatea de circulație și dreptul la muncă; dimpotrivă, scopul cestui Regulament este facilitarea circulației între statele membre ale UE și, conform principiului 59, reducerea treptată a condiționalităților puse populației, pe măsură ce apar noi dovezi științifice menite a neutraliza agentul patogen și circulația acestuia; în considerarea art. 148 alin.2 din Constituție, nu numai că o lege internă nu poate contrazice Dreptul Uniunii Europene, dar o legea internă contrară acestuia este înlăturată de la aplicare;
(iii) Potrivit principiului 10 din Regulament, certificatul de vaccinare se implementează în urma studiilor științifice care ar urma să demonstreze că persoanele vaccinate nu răspândesc boala. Dar este deja dovedit empiric, epidemiologic și știintific că persoanele vaccinate răspândesc boala la fel ca și (sau chiar mai abitir decât) persoanele nevaccinate. Informările oficiale ale EMA și rapoartele științifice notorii arată că, în țările cu mare acoperire vaccinală, unde s-a instalat deja valul V, infectările au ajuns la valori mai înalte decât cele înregistrate în valul IV. Din această perspectivă, atât vaccinarea, cât și utilizarea certificatului „verde”, ar trebuie urgent oprite. Nu doar că răspândirea bolii nu s-a oprit, dar vaccinarea și certificatul „verde” au potențat-o, având în vedere că posesorii de certificate au putut circula și intra liber în mari și aglomerate comunități, răspândind agentul patogen;
(iv) Convenția de la Oviedo din 1998, la care România este parte din 2002, interzice vaccinarea obligatorie și chiar vaccinarea voluntară, dar făcută în lipsa unui consimțământ informat; aceasta convenție face parte din sistemul convențiilor privitoare la drepturile și libertățile omului; potrivit art. 20 alin.2 din Constituție, nici de la această convenție nu se poate deroga prin lege internă, în caz contrar legea internă fiind înlăturată de la aplicare;
(v) Dreptul la muncă este un drept fundamental al omului; în condițiile lumii de azi, refuzul dreptului la muncă înseamnă un atentat la sănătatea și chiar la viața celui în cauză; nu se poate refuza dreptul la muncă, sănătate și viață al celui care nu poate sau refuză să se vaccineze cu un ser experimental, care s-a dovedit deja ca inutil și chiar vătămător;
(vi) Economia și societatea ar fi afectate iremediabil dacă peste 65% din forța de muncă activă a țării ar fi concediată sau ținută în alt fel la distanță de viața economică și socială; la, fel, infrastructura critică națională, unde lucrează salariați care sunt vaccinați doar în proporție de 50%.
Obsesia vaccinării și nebunia segregării pe criterii de suspiciune de boală și cod QR trebuie să înceteze.

Sursa: Gheorghe Piperea/Facebook 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile