Actualitate, Opinii

Av. Gherorghe Piperea: Instrumente legale naționale sau internaționale cu privire la drepturile fundamentale ale omului și la libertățile cetățenești

Deschid un mic serial relativ la instrumente legale naționale sau internaționale cu privire la drepturile fundamentale ale omului și la libertățile cetățenești, instrumente care au picat într-o nemeritată și periculoasă uitare.

(I)
Un prim astfel de instrument, o lege uitată, dar fundamentală, a întregii umanități, este Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în cadrul ONU în anul 1966. A se observa că adoptarea acestui instrument esențial al drepturilor omului s-a petrecut în plin război rece, la câțiva ani de la criza cubaneză a rachetelor nucleare, care ar fi putut declanșa un distrugător al treilea război mondial. În nebunia actuală, poate lumea se dă un pas în spate, pentru a lua aminte și a învăța ceva din circumstanțele acestui Pact.
În prealabil, voi reaminti că, potrivit art.11 alin.1-2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratate care fac parte din dreptul intern. Din această categorie face parte și Pactul mai sus enunțat, pact ratificat de România prin Decretul nr.212/1974. Potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale relative la drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și cu pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Legile interne, contrare acestor pacte și tratate, sunt înlăturate de la aplicare. Multe dispoziții din Legea contenciosului administrativ nr.544/2004 sunt contrare acestui Pact – enunț aici doar acel text normativ care nu permite suspendarea unui act administrativ privitor la epidemii (pe baza acestuia s-au respins toate cererile se suspendare, chiar dacă ulterior au fost anulate toate hotărârile de guvern referitoare la starea de alertă, cu consecința creării uneia dintre cele mai bizare anomalii juridice din istorie – justiția tot anulează astfel de hotărâri, iar guvernul tot emite altele și altele, pe motiv că deciziile justiției nu sunt executorii…). De asemenea, sunt total contrare acestui Pact atât Legea privind starea de alertă nr.55/2020, cât și Legea carantinării nr. 136/2020, legi pe care Arafat le-a cerut, iar Parlamentul i le-a pus, docil, la picioare, pentru ca Arafat – bei, gomandant de la agțiune, să facă tot ceea ce vrea în plandemie.
Din analiza acestui Pact rezultă că singurele drepturi colective reglementate sunt dreptul popoarelor la auto-determinare și dreptul de a dispune liber de bogățiile și resursele lor naturale (a se vedea art. 1 din pact).
Nu există nicăieri în acest Pact un drept colectiv la sănătate publică, ci drepturi individuale la viață și sănătate.
În ciuda insistenței statelor comuniste, în frunte cu URSS, care au presat pentru introducerea în Pact a cât mai multor drepturi colective ale omului și pentru prioritizarea drepturilor colective asupra drepturilor individuale, decizia care s-a impus a fost cea a statelor „occidentale”, care au insistat pentru drepturi individuale și pentru prevalența acestora asupra drepturilor colective.
Din această perspectivă este mai mult decât bizară, este odioasă intenția Uniunii Europene de a forța statele membre să îți modifice constituțiile în asemenea manieră încât să includă o ordine de preferința a drepturilor fundamentale, în care drepturile colective să primeze drepturilor individuale și, în plus, să se asigure primordialitatea absolută a deciziilor birocratice ale Uniunii Sovietice Europene de la Bruxelles și Strasbourg.
Iată, mai jos, câteva exemple din texte esențiale din acest Pact, care sunt totalmente ignorate de actuala elită tehnocratică și de iacobinismul sanitar euro-atlantic:
-potrivit art. 2 pct. 3 lit.a) din Pact, Statele parti la prezentul pact se angajează să garanteze că orice persoană ale cărei drepturi sau libertăți recunoscute în prezentul pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivă, chiar atunci când încălcarea a fost comisa de persoane acționând în exercițiul funcțiilor lor oficiale;
-potrivit art. 26, toate persoanele sunt egale în fata legii si au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii; în aceasta privință, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau sociala, avere, naștere sau întemeiata pe orice alta împrejurare*;
-potrivit art. 7, sunt interzise tortura, tratamentele degradante sau inumane și, în special, experimentele medicale sau științifice forțate/neconsimțite;
-potrivit art. 8, sunt interzise sclavia și supușenia forțate;
-potrivit art. 18 sunt interzise imixtiunile în viața intima, personală sau familială.
Referitor la situații de urgență sau de calamitate, art. 4 din Pact dispune după cum urmează;
”1. În cazul în care un pericol public excepțional amenință existența națiunii si este proclamat printr-un act oficial, statele părți la prezentul pact pot, în limita strictă a cerințelor situației, să ia măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în prezentul pact, cu condiția ca aceste masuri să nu fie incompatibile cu celelalte obligații pe care le au potrivit dreptului internațional și ca din ele să nu rezulte o discriminare întemeiata numai pe rasă, culoare, sex, limba, religie sau origine socială”.
[a se observa că textul insistă asupra caracterului excepțional și asupra gravității – trebuie să fie vorba de o amenințare la existența națiunii – precum și asupra limitelor stricte ale derogărilor; de asemenea, a se observa că se insistă asupra caracterului public, deschis, onest, al proclamației stării de urgență/calamitate, ceea ce în România plandemică nu s-a respectat niciodată – nici măcar acum nu avem un act oficial de declarare a epidemiei; foarte interesantă din perspectiva suveranismului rational, opus globalismului regresist, este referința la „națiune” și la existența ei, care justifică măsuri grave de prezervare din partea statului…]
”2. Dispoziția precedentă nu autorizează nici o derogare de la prevederile art. 6, 7, 8 (paragrafele 1 si 2), 11, 15, 16 si 18”.
[este vorba de dreptul la viață, de interzicerea torturii, a tratamentelor degradante și inumane și interzicerea experimentelor medicale sau științifice, de interzicerea sclaviei și a servituții/supușeniei forțate, de interzicerea imixtiunilor în viață intimă, familială sau particulară, și de libertatea religioasă și de opinie/convingere – nu există derogări permise de la aceste drepturi și libertăți nici măcar în situații de urgență]
”3. Statele părți la prezentul pact care fac uz de dreptul de derogare trebuie ca prin intermediul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite să semnaleze de îndată celorlalte state părți dispozițiile de la care au derogat, precum si motivele care au provocat aceasta derogare. O noua comunicare va fi făcută, prin același intermediu, la data la care ele au pus capăt derogărilor”.
[evident că nimeni, niciodată, nu și-a pus problema unei astfel de notificări, ceea ce înseamnă că totul, absolut totul, în plandemia românească, a fost complet nelegal și anti-constituțional, de vreme ce nu s-a respectat acest text din Pact]
*Notă: art. 3 din Pact prevede egalitatea în drepturi pentru bărbați și femei … Nicio referință la persoane non-binare, gender-fluid, queer etc…; art. 23 pct. 2. Arată clar că dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie este recunoscut bărbatului si femeii, începând de la vârsta nobilă.
(II)
Covrigul de doi lei
Am asistat ieri la o discuție „usoară”, în chicineta de la birou, după prânz. Un coleg spunea, șocat, că a cumpărat un covrig cu 2 lei. Cu o lună în urmă, covrigul era 50 de bani. E de la creșterea explozivă a prețului utilităților și de la scăderea abruptă a puterii de cumpărare. Dar covrigul de 50 de bani era un indicator al puterii de supraviețuire – ce se va întâmpla acum cu acei oameni care nu își permit alte „tratații” decât covrigul, după cvadruplarea prețului?
La tv, după ce guvernul a anunțat că prelungește încă o dată starea de alertă, ignorând total și disprețuind arogant deciziile justiției (care a anulat toate hotărârile anterioare de guvern referitoare la starea de alertă), jurnaliștii au început să bombardeze populația cu „informații” despre noile măști obligatorii și despre testele inevitabile plătibile din buzunarul simplului cetățean, care intenționează să muncească, să studieze sau pur și simplu să își trăiască viața. Culmea inadecvării guvernametale este că au devenit obligatorii niște măști despre care autoritățile competente (ticsite, desigur, de experți) spun că sunt în proporție de peste 60% neconforme, iar testul RT – PCR este considerat nefezabil de către CDC din SUA, pe motiv că nu poate face distincția între gripă și cou_veed. Plus că, în România, noile măști si testele de acest gen sunt neobișnuit de scumpe. Dupa calcule simple și reducționiste, măștile și testele ar urma să coste, individual, cel puțin 1500 lei lunar – un salariat normal, care mai are și utilități și rate de plătit dintr-un salariu de 3000 de lei lunar nu va putea face față acestui nou cost. Practic, printr-o perversă scriere a reglementărilor, omul simplu care nu vrea să se lase violat sanitar în cadrul unui experiment medical nebunesc, va ajunge să cedeze la un moment dat, din motive economice, iar nu medicale.
Ironic, în timp ce autoritățile fascistoide franceze extind la toată lumea obligativitatea „pașaportului” vakseenal, personalul sanitar recent concediat pentru refuzul vioulul sanitar este re-chemat la serviciu, din motive de iminent colaps al sistemului sanitar. Mai mult chiar, personalul sanitar ușor bolnav sau pentru care nu a trecut încă perioada de izolare/carantină, este de asemenea re-chemat la serviciu, din același motiv.
Evident, autoritățile noastre guvernamentale nu au perceput încă acest risc, dar la noi va fi fost mult mai grav dacă se va impune vakseenarea personalului care lucrează în acest domeniu, precum și în educație și în infrastructura critică națională. De ce? Pentru că procentul de refuz al violului sanitar este mult mai mare la noi.
În altă ordine de idei, prin reglementări infralegale sau prin regulamente de ordine interioară, mulți oameni au fost trimiși în concediu, pe motiv de refuz al violului sanitar. Nu doar că se încalcă legislația muncii în aceste cazuri (fapt echivalent cu abuzul în serviciu penal), dar dreptul la viață al celor concediați pentru asemenea oroare de motiv este aneantizat. Fără un venit, fără o plasă de siguranță socială, asemenea oameni sunt condamnați, alături de familia lor, la pieire. Fără motiv, fără sentință, fără milă, fără frică de Dumnezeu.
Acești oameni nu vor mai avea nici măcar bani de covrigul de 2 lei.
Or, Pactul international cu privire la drepturile civile și politice protejează dreptul la viață (art. 6 pct.1), care include dreptul la mijloace de subzistență prin muncă onestă și corect plătită și prin liberă inițiativă, dreptul la plasa de siguranță socială, precum și dreptul la modul (stilul) propriu de viață.
Pentru ce sunt abandonate aceste drepturi? Pentru o politică de sănătate publică în plandemie care s-a dovedit a fi orice altceva (inclusiv o continua partidă prostească de wrestling mexican), cu excepția unei coerente acțiuni de combatere a crizei sanitare și pentru (in)succesul unui experiment medical care s-a dovedit a fi nu numai initul, ci și nociv, mult mai nociv decât molima însăși, pe care ar fi trebuit să o stopeze sau să o prevină.
Chiar încălzește pe cineva cu ceva acest dezastru în domeniul drepturilor individuale ale omului, de exemplu, pe cei care cred că vakseenul și codul QR le ocrotește lor dreptul la viață și „libertatea” de supuși docili ai unui regim totalitar și ai unui iacobinism reinventat sub denumirea de „politici sanitare”?
Nu cumva acest abandon al drepturilor fundamentale este, de fapt, un camuflaj pentru afaceri veroase, furt, corupție, conflicte de interese și menținerea la putere cu orice preț a actualei prostocrații?
Sau, și mai grav, și mai sinistru: nu cumva asistăm la un plan de reducere selectivă a populației prin metode medicale și apartheid sanitar?
Este cineva în structurile guvernamentale, în Parlament, în societatea civilă sau în presă care să se gândească la aceste lucruri?
(va urma)
Sursa: Av. Gherorghe Piperea/ Facebokk 
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile