Actualitate, Politic

Cătălin Tache: Vaccinarea face minuni: Colonelul Gheorghiță, general la rapel!

Uite că vaccinarea trebuie resetată cu orice preț. Fie și pentru ca statistica de peste nici două luni jumătate să poată justifica înaintarea în grad a ”părintelui vaccinării”, Valeriu Gheorghiță. Pentru că, deși nu și l-a asumat și oficial ca fin,  Nicolae Ionel Ciucă are în continuare mare grijă de viitorul carierei protejatului său. Ce este drept, deși a apucat să dispună declanșarea procedurilor și întocmirea documentelor care urmează să fie trimise de la Ministerul Apărării Naționale către Administrația Prezidențială, Ciucă nu a avut totuși cum să îl strecoare și pe Gheorghiță pe ea.

Gheorghiță, cu ”nașul Ciucă” în suflet

Chiar dacă, după cum rezultă din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, lista MApN-ului cu nominalizările privind tradiționalele avansări în grad cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie va fi doar una pregătitoare pentru marele pas care urmează a se face în final prin avansarea lui Valeriu Gheorghiță drept general. Până atunci însă, de 1 Decembrie actualul locotenent colonel va fi făcut colonel plin. După care are șanse mari ca, la doar 40 de ani, să ajungă ditamai generalul… Atunci când Klaus Iohannis se va apuca iarăși, anul viitor, să își umfle mușchii că ”am învins pandemia”…Și va declara încheiată campania de vaccinare. Sau cel puțin doar o altă etapă a acesteia…

Cât a costat militarizarea…

”După elaborarea strategiei de vaccinare anti COVID -19, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea propriu-zisă în vederea implementării eficiente a acestei strategii.

A vaccinat și s-a vaccinat și în mâna stângă și în cea dreaptă…

A fost desemnat un coordonator al campaniei, dl. Valeriu Gheorghiță, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Militar Central”. Aceasta era surprinzătoarea ieșire publică din urmă cu exact zece luni, prin care președintele Klaus Iohannis anunța practic militarizarea acțiunii de vaccinare la nivel național. Decizie unică în întreaga lume, nici măcar China comunistă, Cuba sau Rusia lui Putin neapelând la o astfel de măsură extremă. Dar uite că, fie ea și militarizată, la zece luni după numirea unui medic oarecare de la Spitalul Militar în fruntea sa, vaccinarea nu reușeșete să fie resuscitată nici cu obligativitatea ”certificatului verde”. Iar în timp ce prin centrele de vaccinare din toată țara bate deja vântul de câteva luni bune, nimeni nu îndrăznește să îi pună barem vreo întrebare în acest sens viitorului general Gheorghiță. Iar să îl tragă la răspundere, cu atât mai puțin! Cu toate că, pentru orice lider politic ar fi fost cel mai la îndemână să paseze responsabilitatea unei campanii de vaccinare vădit eșuată pe chiar umerii coordonatorului oficial al acesteia. Iată însă că în loc să devină inevitabil ”țap ispășitor”, Valeriu Gheorghiță va ajunge colonel!

Urmează avansări la excepțional pentru… centrele goale de vaccinare!

Și, după cum susțin sursele noastre, are promisiunea fermă ca la anul să fie avansat la excepțional, general! De ce? Poate pentru că odată cu militarizarea campaniei de vaccinare, costurile aferente au devenit un secret militar păzit cu strășnicie de DGIA și de nepătruns nici măcar pentru DNA sau toate celelalte structuri informative! Dosarul MODERNA fiind cel mai relevant în acest sens…La fel cum după și Vlad Voiculescu știe bine situația! Numai că doar Valeriu Gheorghiță ar putea sparge la o adică ”omerta” privind miliardele cheltuite la adăpostul secretului militar. Dar acesta chiar nu are nicio motivație să o facă, mai ales știind ce carieră militară fulminantă îl așteaptă în față. Și când, la momentul numirii pe post era doar un asistent universitar și medic primar ”atestat în medicina de călătorie”…

Sursa: Cătălin Tache/ national.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile