Președintele Klaus Iohannis l-a sunat vineri pe premierul ungar Viktor Orban și i-a mulțumit pentru ajutorul dat de Ungaria României prin preluarea și tratatea unor pacienți COVID în stare gravă. Cele două țări au convenit transferul la spitalele din Ungaria a 50 de pacienți care au nevoie de terapie intensivă, pentru a mai ușura presiunea asupra sistemului medical românesc.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 15 octombrie 2021, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, la inițiativa părții române. Președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Prim-ministrului Viktor Orbán pentru ajutorul oferit de autoritățile ungare pacienților români, care reprezintă un gest de adevărată solidaritate europeană în aceste momente dificile ale pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al Președinției.
Șeful statului a apreciat în mod deosebit realizarea rapidă a transferului unor bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică, pentru tratament în spitale din Ungaria, la Szeged și Debrecen, se mai precizează în comunicat.
România a transferat până acum 20 de pacienți COVID în stare gravă la spitalele din Ungaria, în centrele universitare din Szeged și Debrecen.