Actualitate, Externe

China începe să intre în Afganistan odată cu plecarea americanilor – Haos în aeroport: mii de oameni au încercat să scape din Kabul

În timp ce trupele americane părăseau principala bază militară din Afganistan vineri, China se pregătea deja să intre în ţara devastată de război pentru a umple vidul lăsat de trupele SUA şi NATO.

Autorităţile din Kabul iau în considerare extinderea unui Coridor Economic China-Pakistan (CPEC) – un proiect de 62 miliarde USD, ca parte a Iniţiativei Centura şi Drumul, de expansiune a influenţei chineze în Europa.

Lansat pentru prima dată în 2013 de preşedintele chinez Xi Jinping şi înscris în Constituţia chineză în 2017, Centura şi Drumul este trâmbiţat de oficialii comunişti de la Beijing ca un fond global de dezvoltare a infrastructurii, care are ca scop conectarea mai bună a Chinei la restul lumii.

Pe hârtie, proiectul ar trebui finalizat până în 2049, iar China a oferit împrumuturi imense ţărilor pentru a le sprijini în crearea unei infrastructuri mai bune, inclusiv construirea de noi autostrăzi, căi ferate şi conducte de energie între Pakistan şi China, prin Afganistan.

Unul dintre proiectele discutate acum este construirea unei autostrăzi între Afganistan şi oraşul Peshawar din nord-vestul Pakistanului.

„Există o discuţie despre o autostradă Peshawar-Kabul între autorităţile din Kabul şi Beijing”, a declarat o sursă pentru The Daily Beast.

„Conectarea rutieră a Kabulului cu Peshawar presupune aderarea formală la CPEC a Afganistanului.”

China a încercat să extindă proiectul Centura şi Drumul în Afganistan de cel puţin cinci ani, însă fiind atât de puternic implicate Statele Unite cu guvernul afgan, autorităţile de la Kabul au ezitat să aprobe orice acorduri care ar fi generat tensiuni la Washington.

Dar acum, odată ce trupele americane au părăsit baza aeriană Bagram, China urmează să fie primită cu braţele deschise.

„A existat un angajament continuu între guvernul afgan şi chinez în ultimii ani … [dar] care a făcut SUA să suspecteze guvernul preşedintelui Ashraf Ghani”, a declarat o sursă pentru Daily Beast.

„Ghani are nevoie de un aliat cu resurse, influenţă şi capacitate de a oferi sprijin militar guvernului său.”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Zhao Lijian a confirmat, luna trecută, că regimul comunist chinez poartă discuţii cu terţi, inclusiv cu Afganistan.

China speră ca, prin strategia sa legată de proiectul Centura şi Drumul, să poată conecta Asia cu Africa şi Europa prin reţele terestre şi maritime care ar acoperi 60 de ţări.

Strategia ar spori influenţa Chinei în întreaga lume cu o sumă estimată la 4 trilioane USD.

Afganistanul ar putea oferi Chinei un punct de sprijin strategic în regiune pentru comerţ, acţionând ca un nod central care leagă China de Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Europa.

„Chinezii au cultivat foarte atent mulţi lideri politici pentru a cumpăra sprijin pentru proiectele din Afganistan. Guvernul chinez nu îşi poate permite să vadă Afganistanul în afara proiectului Centura şi Drumul”, a continuat sursa.

„Cu siguranţă, investiţia care ar fi injectată în economie va angaja mulţi oameni … şi în absenţa altor activităţi economice, regimul de la Kabul ar putea să o primească. Dar peisajul politic din Afganistan este divizat şi vor exista unii lideri tribali care se vor opune proiectului chinez, nu pentru că văd dezavantaje, ci pentru că vor să-i oprească pe actorii străini”.

În cazul în care regimul chinez înaintează cu Centura şi Drumul în Afganistan, comerţul chinez ar depinde cu adevărat de o pace durabilă în regiunea care a fost în mod tradiţional una dintre cele mai instabile de pe planetă.

Se presupune că Beijingul a oferit deja talibanilor proiecte de infrastructură şi energie în valoare de miliarde de dolari în schimbul păcii în Afganistan.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile