Premierul Florin Cîţu s-a declarat surprins de opinia Avocatului Poporului în legătură publicarea hotărârilor CNSU, arătând că acestea au fost prezentate şi comunicate publicului.
Declarația lui Cîțu
„Este o singură hotărâre de CNSU care a fost aprobată. Mă surprinde această opinie de la Avocatul Poporului, poate că este ceea ce vor să facă colegii mei în Parlament acum justificat dacă Avocatul Poporului are o astfel de opinie. Este momentul să dăm un restart acolo. Hotărârile CNSU toate au fost prezentate şi comunicate publicului şi acesta este rolul hotărârilor CNSU. După cum ştiţi dumneavoastră, sunt sigur că o ştiu şi cetăţenii Românei: prin hotărâre de guvern se aprobă măsurile legate de COVID, acestea se publică după aceea în Monitorul Oficial. Era simplu de verificat. Îi voi răspunde doamnei Avocat al Poporului oficial, dar mă surprinde la acest nivel să vină o astfel de cerere”, a declarat Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.
Avocatul Poporului, Renate Weber, i-a cerut premierului Florin Cîţu să-i comunice motivele pentru care cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de la începutul anului 2021 până în prezent nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Declarația Avocatului Poporului
„Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, prevede solicitarea postată, marţi, pe site-ul Avocatului Poporului.
Conform acesteia, deşi conform legii publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, hotărârile adoptate de CNSU de la începutul anului şi până în prezent, având ca obiect fie starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat regimul publicităţii actului normativ.
Avocatul Poporului a menţionat că s-a sesizat din oficiu pe această temă.