Actualitate, Politic

„Cîţule, penal ai fost, penal ai rămas!” – PSD îl spulberă pe Cîțu, după alocările de bani către primari

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea îi acuză pe premierul interimar Florin Cîţu şi pe ministrul Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu că ”au plătit aseară preţul pentru votul primarilor PNL la Congresul care i-a ales în funcţii înalte”.

”Cîţule, penal ai fost, penal ai rămas! Cîţu şi Vlăşceanu au plătit aseară preţul pentru votul primarilor PNL la Congresul care i-a ales în funcţii înalte. Fapta penală este acum consumată. Cercul însă se va închide cu plângerile penale pe care PSD le va face celor care au condamnat mai mult de jumătate din comunităţile locale ale României la frig şi întuneric”, spune Ştefan Radu Oprea, într-o postare pe Facebook. Potrivit reprezentantului PSD, HG-ul infam alocă de 8 – 10 ori mai puţin bani comunităţilor conduse de primari PSD, decât localităţilor PNL.

”Nevoile cetăţenilor sunt aceleaşi, de aceea nedreptatea este imensă. O vom ataca în contencios administrativ. Cîţu se transformă pe zi ce trece într-un cadavru politic, indiferent de eforturile de neînţeles ale preşedintelui Iohannis de a-l resuscita”, spune Oprea în mesajul de pe Facebook. Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că formaţiunea pe care o conduce va iniţia plângeri penale care îi vizează pe toţi demnitarii implicaţi în decizia Guvernului de a aloca bani ”discreţionar” către primării, din Fondul de Rezervă.

 

Sursa: stiripesursa.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile