Atribuţiile Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 vor fi preluate integral de Ministerul Sănătăţii, conform unei hotărâri de guvern aprobate în şedinţa de luni.
![](https://i0.wp.com/informatialibera.ro/wp-content/uploads/2022/06/media-162713977203604900.jpg?resize=612%2C373&ssl=1)
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că în acest fel a fost actualizată strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19.
„Hotărârea de guvern stabileşte un nou mecanism de coordonare a activităţilor de vaccinare la nivel naţional, urmând ca atribuţiile Comitetului Naţional de coordonare a acestor activităţi să fie preluate în integralitate de către Ministerul Sănătăţii, în corelare cu activităţile derulate în programul naţional de vaccinare”, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă.
Proiectul vizează modificarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernul nr. 1031/2020, prevede nota de fundamentare. În termen de 15 zile de la data adoptării hotărârii de guvern, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 îşi va înceta activitatea, conform aceleiaşi surse.