Legea care aprobă OUG-ul care adoptă certificatul verde a fost adoptată de Senat, urmând să intre în dezbaterea Camerei. Deocamdată, a primit aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului.
Prin intermediul R3media, Berari o face publică, aducând argumente în favoarea respingerii acestei ordonanțe.
În final, Corneliu Berari face un apel la „instinctul de supraviețuire și de auto-conservare” al deputaților:
Corneliu Berari este licențiat în Filosofie, master în Științe Politice și cu studii de specializare în relații internaționale, Corneliu Berari (n. 1972), a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara. A fost candidat la europarlamentare din partea partidului Noua Republică.
„Stimate domnule deputat,
În calitate de cetățean român cu drept de vot vă scriu pentru a vă solicita să votați ÎMPOTRIVA proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.
După cum bine știți, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a Camerei Deputaților a acordat, cu majoritate de voturi, aviz negativ pentru această inițiativă legislativă.
Dată fiind această situație am decis ca în această solicitare să nu invoc în primul rând numeroasele argumente de ordin juridic ce se cuvin a fi luate în considerare pentru a respinge fără echivoc această inițiativă legislativă aflată în contradicție cu principiile fundamentale pe care se întemeiază ordinea de drept din țara noastră și care, totodată, aduce atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale înscrise în Legea Fundamentală a statului român. Am încredințarea că în scrisorile și mesajele pe care le-ați primit din partea cetățenilor în ultimele zile au fost menționate in extenso temeiurile juridice ce se cuvin a fi luate în considerare pentru a respinge această inițiativă legislativă, dar și orice alte posibile viitoare demersuri legislative sau birocratico-administrative prin care se vizează condiționarea exercitării drepturilor fundamentale de așa-numitul “certificat verde” sau de introducerea obligativității injectării tuturor cetățenilor cu seruri experimentale ca măsură (pretins profilactică) în vederea combaterii pandemiei cauzată de infectarea cu virusul SARS-COV 2.
Doresc doar ca, în calitate de cetățean care are și o licență în istorie la una din facultățile de profil cu tradiție din țara noastră, să vă atrag atenția asupra faptului că inițiativa legislativă mai sus amintită pune Legiuitorul din țara noastră într-o postură extrem de periculoasă, pentru care putem găsi precedente îngrijorătoare în rolul critic pe care l-au avut anumite corpuri legislative în declanșarea unora dintre cele mai dezastruoase experiențe politice din Europa modernă. În esență, în acele precedente istorice a fost vorba de acțiunile unor foruri legislative prin care a fost suspendată ordinea de drept existentă în acel moment istoric în societățile în cauză și au fost declanșate procese de transformare revoluționară soldate cu pierderi sociale, economice și culturale incalculabile și cu nenumărate victime omenești, inclusiv din rândul membrilor corpurilor legiuitoare ce au contribuit la declanșarea acelor tragedii.
Precedentele istorice la care fac referire și pe care vă rog să luați în seamă acum, când legiuitorul român este pus în fața opțiunii de suspenda sine die ordinea de drept din țara noastră prin adoptarea așa-numitului “certificat verde”, sunt următoarele:
adoptarea de către Parlamentul German (der Reichstag) a așa-numitei „legi de împuternicire” („Ermächtigungsgesetz”) din 24 martie 1933 prin care, în numele salvării din criză a statului și a poporului german, lui Adolf Hitler i s-au acordat puteri legislative depline, fapt (juridic) care i-a permis acestuia să acționeze de facto ca un dictator în timp ce o aparență de ordine constituțională și de regim al statului de drept a continuat a fi menținută în cel de-Al Treilea Reich;
judecarea și condamnarea la moarte a regelui Franței Ludovic al XVI-lea de către Convenția Națională (forul legislativ suprem al autoproclamatei Republici Franceze) în luna decembrie a anului 1792, urmată de ghilotinarea fostului șef al statului în data de 21 ianuarie 1793;
judecarea lui Carol I, rege al Angliei, Scoției și Irlandei, de către o Înaltă Curte de Justiție înființată de către Parlamentul Englez ieșit victorios din confruntările militare cu fostul monarh, care mai apoi a fost condamnat și executat prin decapitare în ziua de 30 ianuarie 1649.
Analogiile dintre, pe de o parte, „legea de împuternicire” adoptată de Reichstag în 24 martie 1933 sub pretextul imperioasei necesități de a “salva” poporul și statul german și, pe de altă parte, această inițiativă legislativă privind introducerea “certificatului verde” sunt cât se poate de evidente la o privire mai atentă. În ultimă instanță, în ambele cazuri avem de-a face cu un act legislativ prin care Legiuitorul suprem al unui stat își anulează de facto autoritatea proprie, pe care o transferă fie unui „Führer” investit cu toată plenitudinea puterii, fie, în cazul „certificatului verde”, unor birocrații care sunt abilitate să pună în practică un sistem de înregimentare și monitorizare socială ce presupune suspendarea ordinii constituționale în vigoare și condiționarea exercitării drepturilor fundamentale și, în ultimă instanță, a dreptului la viață de înrolarea obligatorie a fiecărui cetățean într-un program de injectare regulată cu substanțe experimentale.
Știm prea bine din istorie că “legea de împuternicire” din 24 martie 1933 a jucat un rol critic în constituirea cadrului legal-politic în care a devenit posibilă segregarea dintre „arieni” și „nearieni” în rândul cetățenilor germani, deschizându-se astfel calea pentru punerea în practică, sub o aparență de legalitate, a monstruoaselor crime ale regimului nazist. Pe de altă parte, tot sub o aparență de legalitate, datorată în ultimă instanță unui act legislativ al Parlamentului, introducerea “certificatului verde” ar echivala cu anularea de facto a ordinii de drept întemeiată pe principiul “egalității tuturor cetățenilor în fața legii” (așa cum este el consacrat în Art. 16 al Constituției încă în vigoare). În locul acestui principiu fundamental al ordinii de drept democratice, după introducerea introducerea “certificatului verde” starea de fapt în societatea românească se va întemeia pe segregarea practică a cetățenilor în două categorii distincte din punct de vedere al liberului exercițiu al drepturilor cetățenești: „nevaccinați” și „vaccinați.” Această segregare în interiorul corpului cetățenesc va fi urmată în mod automat de transformarea primilor („nevaccinații”) în simpli contribuitori la bugetul de stat, cu drepturile fundamentale suspendate sine die, iar în cazul celor din urmă (adică a „vaccinaților”), de condiționarea calității de cetățean cu drepturi depline de înrolarea într-un program de vaccinare obligatorie regulată pe termen nelimitat, din care nu vor exista alte ieșiri decât prin moartea cetățeanului-pacient sau prin decăderea acestuia din condiția de cetățean „vaccinat” în cea de simplu contribuabil „nevaccinat” marginalizat politic, economic și social.
Constatăm, așadar, cu stupoare și durere, că în România anului 2021 ni se deschide perspectiva de a asista la legalizarea și operaționalizarea unui sistem politico-administrativ în care, sub pretextul combaterii unei pandemii, calitatea de cetățean cu drepturi depline va fi rezervată doar cetățenilor care sunt dispuși să renunțe la dreptul de a decide asupra propriilor vieți odată cu înrolarea pe termen nelimitat într-un program de vaccinare obligatorie cu substanțe experimentale și cu posibile efecte secundare dintre cele mai grave asupra sănătății umane, pentru care însă nici producătorul vaccinurilor (principalul beneficiar financiar al acestei scheme politico-financiare profund imorale) și nici statul nu-și asumă vreo responsabilitate.
Perspectiva aceasta de viitor, pe care ne-o propun artizanii noului sistem politico-social clădit pe operaționalizarea „certificatului verde” și pe impunerea de facto a înregimentării tuturor cetățenilor într-un program de injectare regulată pe termen nelimitat, este cu siguranță una terifiantă. Trebuie însă să admit că în ce mă privește, în calitate de persoană care a studiat destul de intensiv sursele istorice ale modernității politice, această perspectivă nu este una întru totul surprinzătoare. Până la urmă, în afara Adevărului Divin întrupat și a principiilor morale eterne, în istoria omului nimic nu este veșnic și netrecător. Dimpotrivă, tot ce face omul se săvârșește sub spectrul vremelniciei, astfel orice Început omenesc a fost întotdeauna urmat la un moment dat un Sfârșit. Iată că ceea ce ne este dat să trăim la începutul celui de al treilea deceniu al celui de al XXI-lea veac după Hristos reprezintă, după toate indiciile, Sfârșitul modernității politice, clădite pe postularea putinței omului de a construi în mod autonom și rațional sisteme politice capabile să garanteze o viață socială bazată pe valorile fundamentale pe care noi, europenii, ne-am deprins a le respecta în decursul celor două milenii de lucrare a Bisericii creștine pe continentul nostru.
Fără a intra în alte detalii suplimentare despre o problemă fundamentală și nu lipsită de complexitate, mă mărginesc să amintesc faptul că dumneavoastră vă aflați actualmente în Parlamentul României datorită, în ultimă instanță, unei credințe împărtășite (încă) de un anumit număr de oameni, conform căreia „suveranitatea [națională] aparține poporului [român], care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum” (citatul de mai sus provine, după cum bine cred că știți, din modul în care exprimată această credință în Legea Fundamentală a țării noastre, la Art. 2 din Constituție; în paranteze drepte am pus cuvintele care particularizează aplicarea în cazul corpului politic de care aparținem a acestei credințe foarte răspândite în lumea contemporană). După cum bine se cunoaște, această credință politică (compatibilă doar până la un punct și doar după aplicarea unei iconomii teologico-politice cu credința creștină) este una relativ recentă. În unele locuri de pe continentul european această credință politică a fost împărtășită pe scară largă de vreo două-trei sute de ani, în altele de mult mai puțină vreme (abia de aproximativ un secol, dacă nu doar de câteva decenii).
Înainte ca această credință să devină populară și acceptată pe scară largă într-o Europă tot mai secularizată, pentru mult mai multe veacuri la rând europenii au crezut că Suveranitatea absolută este un atribut al lui Dumnezeu și că, pentru binele oamenilor, în această lume căzută Suveranul Ceresc a rânduit/îngăduit suverani pământești, cărora le revenea misiunea să apere și să diriguiască societățile constituite pe fundamentele morale puse prin binevestirea adevărurilor evanghelice de către Biserica creștină în această parte de lume. Drept urmare, în condițiile în care suveranitatea vremelnică a stăpânitorilor pământești era percepută ca fiind derivată din și, în ultimă instanță, dependentă de suveranitatea absolută a Suveranului Ceresc, europenii creștini au arătat un respect deosebit persoanei suveranilor încoronați de Biserică. Acest respect față de persoana suveranului pământesc s-a exprimat inclusiv în dezvoltarea unei concepții privind atributele sacramentale ale corpului regelui uns și încoronat de Biserică, precum și în condamnarea morală și judiciară, sub rezerva aplicării celor mai grele pedepse posibile, a atentatelor ce ar fi vizat viața și integritatea personală a suveranului. “Miracolul european” și înflorirea cu totul aparte a artelor și științelor în Occident n-ar fi fost posibile fără neobișnuita stabilitate politică a vechilor monarhii creștine, care, l-a rândul ei, a fost parțial derivată tocmai din concepția despre suveranitate prezentată în mod foarte schematic mai sus.
Începutul Sfârșitului acestei multiseculare înțelegeri a „suveranității” a fost declanșat prin actul cvasi-ritualic al uciderii unor (foști) suverani ai celor mai importante monarhii creștine de pe continentul european în urma deciziilor luate de anumite foruri legislative, care, în conjuncturi caracterizate de incidența unor extraordinare crize financiare, politice și culturale majore, s-au crezut chemate să pună societățile pe care pretindeau că le reprezintă pe noi fundamente politice, morale, filosofice și, în ultimă instanță, teologice. Asasinarea cu forme legale a regelui Angliei în anul 1649 și a regelui Franței în anul 1793 au fost acte constitutive ale proiectului „modernității politice” prin care suveranii „de drept divin” au fost treptat înlăturați de la conducerea societăților europene în numele „suveranității populare”, adică a „suveranității” absolute care, după noua credință tot mai răspândită în ultimele două-trei sute de ani, i-ar reveni exclusiv poporului, care însă pentru a se auto-guverna se folosește de reprezentanți aleși în mod regulat prin alegeri libere și corecte. În această schemă, nu prea veche la scara duratelor lungii ale istoriei popoarelor europene, se încadrează și cariera dumneavoastră politică în România celui de al treilea deceniu al secolului al XX-lea, o carieră care cuprinde, printre nenumărate alte asemenea non-evenimente, și primirea acestei scrisori din partea unui cetățean pe care se prepune că îl reprezentați în Parlament.
Am considerat însă că e de datoria mea de cetățean, cu anumite lecturi în domeniul istoriei originii modernității politice, să vă scriu această scrisoare prin care să vă pun în vedere anumite consecințe posibile ale angajării dumneavoastră, în calitate de ales al poporului, într-o schemă care este respinsă fără echivoc de marea majoritate a românilor. Schema în cauză este acest proiect de instituire a “certificatului verde” ca parte a unui nou sistem birocratico-adminstrativ prin care calitatea de cetățean devine condiționată de aderarea la un program de vaccinare obligatorie regulată și din care nu mai există scăpare odată ce ai acceptat “prima doză” decât, eventual, prin moartea grabnică provocată de efectele secundare ale serurilor experimentale injectate în corpurile (tuturor) membrilor poporului pe care Constituția îl consideră încă a fi „suveran”.
Cu tot respectul pentru demnitatea publică pe care o îndepliniți, dar și cu toate aprehensiunile bine întemeiate pe care mi le provoacă evocarea altor momente de „resetare” culturală și teologico-politică din istoria modernă a Europei, am considerat că e de datoria mea să vă pun în vedere că, printr-o eventuală angajare a dumneavoastră în proiectul de implementare în România a „certificatului verde”, riscați să comiteți echivalentul unui act de lezmaiestate împotriva poporului român suveran, care în vasta sa majoritate se opune în mod ferm acestui extrem de periculos proiect de inginerie socială, sanitară și financiară. Indiferent de părerea personală pe care o aveți despre poporul pe care îl reprezentați în Parlament și de lecturile dumneavoastră mai mult sau mai puțin temeinice în domeniul istoriei naționale și europene, nu cred că veți putea contesta aserțiunea că românii sunt un popor de supraviețuitori care, în cele mai grele conjuncturi istorice, au fost conduși de un sănătos instinct de auto-conservare. În ce mă privește am încredințarea că reținerea dovedită de cei mai mulți dintre concetățenii noștri față de ideea vaccinării obligatorii și aversiunea arătată de vasta majoritate a populației față de proiectul de implementare a “certificatului verde” nu reprezintă altceva decât o altă manifestare a acestui sănătos instinct de auto-conservare, care i-a permis poporului român să supraviețuiască de-a lungul veacurilor, deseori în condiții foarte grele.
Rămâne la latitudinea dumneavoastră să decideți dacă, din calitate de membru al Camerei Deputaților, în acest încurcat ceas istoric doriți să rămâneți alături de majoritatea cetățenilor acestei țări, respectându-le opțiunile și încercând să le apărați interesele în forul legislativ suprem al Țării. Evident, alternativa cealaltă este mai comodă politic în contextul geopolitic actual, în care, după câte putem înțelege noi, oamenii simpli și fără acces la pârghiile reale ale puterii, actuala clică diriguitoare de la nivelul Instituțiilor Europene e decisă să meargă până la capăt cu proiectul de implementare a “certificatului verde” în vederea obținerii unor avansuri strategice în marea schemă de demantelare ireversibilă a statelor naționale și de demolare a ordinii de drept întemeiată pe norma fundamentală a suveranității populare. Până la urmă, va fi alegerea dumneavoastră să decideți fie să rămâneți alături de Suveranul actual care v-a trimis în Parlament (poporul român) sau, dimpotrivă, să deveniți copărtaș la actul de lezmaiestate prin care este atacată integritatea fizică și sănătatea mentală a acestui Suveran.
În cazul în care intenționați să mizați pe această ultimă și, cel puțin deocamdată, comodă opțiune, vă rog să nu ignorați precedentele istorice ale actului pe care îl comiteți și să nu faceți abstracție de lecțiile ce pot fi învățate de pe urma unor momente istorice similare, în care autoritatea legislativă a jucat un rol de importanță critică în declanșarea unora dintre cele mai dezastruoase experimente politice din istoria modernă a Europei. În acest sens, nu e prea greu de aflat care a fost soarta membrilor din Reichstag direct responsabili pentru adoptarea acelei fatidice „legi de împuternicire” prin care lui Adolf Hitler i s-au acordat „temporar” puterile depline pe care le-a folosit pentru a declanșa cea mai mare catastrofă cu cauze politice din istoria umanității. Cât despre deputații din Convenția Națională care au votat ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea, se cunoaște prea bine faptul că pe mulți dintre ei i-a așteptat o soartă identică cu a fostului suveran, sfârșind abia câțiva ani mai târziu sub ghilotină în aplauzele foștilor lor colegi de bancă parlamentară. Acei dintre deputați, care au apucat să supraviețuiască îndelungatei perioade de turbulențe politice extreme provocată de Revoluția Franceză și de dictatura lui Napoleon Bonaparte, și-au sfârșit bătrânețile în exil, fiind singura categorie de cetățeni exclusă de la amnistia generalizată acordată după restaurarea regalității și a stabilității în Franța post-napoleoniană. Nici Oliver Cromwell, principal instigator al executării regelui „absolutist” Carol I, n-a avut parte de o soartă de invidiat, în ciuda succesului politic pe care l-a repurtat în timpul vieții. Mare parte din opera sa politică s-a dărâmat imediat după moartea sa iar după venirea la putere a lui Carol al II-lea, fiul regelui asasinat cu forme legale în anul 1649, cadavrul fostului Lord Protector fost exhumat și supus unei execuții postume.
Exemplele istorice ar putea continua dar mă voi opri aici. Inițial am dorit să închei această scrisoare printr-un apel la Rațiune dar apoi am realizat că, în contextul de față, un astfel de demers a fi perfect inutil și de-a dreptul contraproductiv. În fapt, ceea ce trăim în aceste zile este Sfârșitul ireversibil al Epocii Rațiunii în politica și cultura europeană. O epocă inaugurată în zorii modernității politice europene prin uciderea Suveranilor acelor timpuri, suverani care, dincolo de toate omeneștile lor păcate, aveau menirea (și, în final, ghinionul) de a întrupa și exprima în fața mulțimilor o fărâmă din maiestatea Logosului Divin ce ordonează Universul. Iată că nouă, celor din generația de acum, care a apucat să trăiască sfârșitul comunismului, i s-a dat să trăiască și Sfârșitul Epocii Rațiunii în această atmosferă de absurd generalizat și de minciună ridicată la politică de stat, când, în numele „progresului” și al „valorilor europene” (sic!), ni se cere imperios să acceptăm că „1+1≠2”, că „nu există doar două sexe biologice ci nenumărate „genuri” la liberă alegere”, că „albul este negru” (pardon, deja devin incorect politic!), că „adevărul e minciună” și că, printr-o adevărată apoteoză a minciunii politice din vremea noastră, doar vaccinarea obligatorie cu niște seruri experimentale ne „salvează” de la riscul, infim pentru vasta majoritate a adulților clinic sănătoși, de a muri din pricina infectării cu virusul SARS-COV 2.
Așadar, nu am să închei această scrisoare cu apelul la Rațiune și la „vocea rațiunii” pentru că un astfel de demers a devenit absolut inutil în România și în Uniunea Europeană în anul de grație 2021. În locul apelului la rațiune am să aduc în discuție o dimensiune mult mai profundă a oricărei vietăți, fie ea și „animal politic pur-sânge”, anume instinctul de supraviețuire și de auto-conservare. În numele acestei trăsături primare existentă în personalitatea oricărui om întreg la minte, vă rog să NU votați proiectul de lege privind introducerea “certificatului verde” și să vă delimitați public și fără echivoc de orice inițiativă care ar viza introducerea obligativității injectării cu seruri experimentale în țara noastră, fie și doar pentru anumite categorii de cetățeni. Vă rog să înțelegeți că orice demers legislativ privind introducerea obligativității vaccinării / impunerea „certificatului verde” în România va genera o contrareacție masivă din partea vastei majorități a cetățenilor care, din diverse rațiuni dar mai ales dintr-un sănătos instinct de auto-conservare, nu s-au vaccinat până în prezent și nici nu au de gând să o facă într-un viitor previzibil. Nu am cum să știu cum vor arăta reacțiile, în ultimă instanță imprevizibile, pe care le vor avea milioane de cetățeni din această țară în momentul în care vor constata că, printr-un nou abuz de putere, o minoritate infimă aflată în controlul forului legislativ al statului a decis să-i înhame cu forța pe români în cel mai periculos experiment medical și social al timpurilor moderne. Știu doar că, indiferent de ce se va întâmpla în viitor, eu unul voi avea conștiința liniștită pentru că, în aceste momente de cumpănă națională, am încercat să vă pun în față câteva exemple istorice direct relevante pentru evaluarea corectă a mizelor și urmărilor posibile pe care le implică situația cu totul neobișnuită cu care vă veți confrunta în zilele următoare, atunci când, sub pretextul îndeplinirii așa-ziselor „angajamente europene” privind „certificatul verde”, veți fi invitat să participați la o lovitură de stat parlamentară. Nu pot decât să sper că exemplele istorice și argumentele prezentate în această scrisoare vă vor fi de folos spre a putea alege în aceste momente de mare cumpănă istorică singura opțiune care este compatibilă cu ordinea constituțională actualmente existentă în țară noastră: un NU hotărât „certificatului verde”.
Dumnezeu să vă lumineze și să vă ajute!
Cu toată stima datorată unui membru al Parlamentului României,
Corneliu Berari
Un cetățean român cu drept de vot”
Similare
