Actualitate

Covidismul, o noua religie mondială a psihopaților? – „Numai niște scelerați pot face un „brad” din deșeuri medicale! Este absolut demonic!” – Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor a făcut un pom de Crăciun din doze de ser Covid

Minimalismul și utilitarismul epocii post-moderne ne-a învățat că pomul de Crăciun poate fi din plastic, din traforaj, din materiale reciclate și chiar din… doze de „vaccin” Covid! Dacă Atelierul lui Moș Crăciun și chiar Palatul Copiilor se poate transforma în centru de vaccinare, de ce nu s-ar putea ca niște zeci de mii de doze de Pfizer și ModeRNA să se transforme în pom de Crăciun? Bucuria copiilor, cum s-ar spune, dacă tot se insistă pe vaccinarea micuților, de ce să nu-i obișnuim cu echivalența dintre doză și cadou? Nu, nu este un experiment Pitești din plină epocă stalinistă, ci doar un exercițiu de psigologie patentat în starea de alertă. Totul, în numele „vieții” și, desigur, al sărbătorii, la aproape un an după epifania vaccinistă din a treia zi de Crăciun!

„Primul „brad” împotriva COVID-19!
Spiritul Sărbătorilor este prezent și la Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor!
După sute de ore de muncă, „Bradul” de Crăciun de la Palatul Copiilor este gata și pregătit să fie vizitat în număr cât mai mare.
Este un brad altfel, pro sănătate și pro viață, fiind utilizate peste 19.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. „Bradul” are o înălțime de 3 m, o anvergură de 2.2 m și este realizat din doze Pfizer și Moderna. Cutiile de cadouri și căsuța sunt realizate din doze Johnson&Johnson.
Meritul este al personalului din centru și al tuturor celor care au ales să se vaccineze împotriva COVID-19, cea mai la îndemână soluție de protecție.
Inimosul personal al centrului vă urează Sărbători Fericite!”, a scris luni, de Sfântul Nicolae, platforma RO-Vaccinare pe Facebook.
Reacțiile nu s-au lăsat așteptate. Publicistul Iulian Capsali a comentat că „bradul” din deșeuri medicale este „absolut demonic”, iar avocatul Gheorghe Piperea a postat că improvizația vaccinistă ar fi o dovadă a nerespectării regimului deșeurilor.
„Deșeurile medicale trebuie distruse ecologic, iar nu expuse pentru a fi atinse de copii. Ceea ce vedeți în poze este infracțiune, conform art. 66 alin.2 lit.c) din OUG nr.92/2021 privind regimul deșeurilor, pentru că pune în pericol copiii”, consideră av. Gheorghe Piperea.
„Numai niște scelerați pot face un „brad” din deșeuri medicale! Este absolut demonic, iar ceea ce răzbate, în subsidiar, din acest obiect dement este că experimentul medical e dus la extrem ca tip de simbolism „negru”, care parazitează evenimentul unic: Nașterea Mântuitorului Hristos!”, a scris Iulian Capsali.
Sursa: Vlad Părau/ ActiveNews 
Abonează-te
Notificare la
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
trackback

[…] Varujan Vosganian, vizibil afectat de pocirea spiritului Crăciunului prin improvizarea unui brad din doze de ser Covid la Palatul Copiilor din București, se revoltă pe Facebook spunând că n-a văzut în viața lui „un pom de […]