Actualitate

CRAIOVA/ Incendiu la Spitalul de Neuropsihiatrie. Aparatură veche, sistem medical afectat

A avut loc un Incendiu la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie, izbucnit într-un salon, în Craiova în cursul serii de luni. Ministerul Sănătății precizează că trei cadre medicale au fost rănite după ce s-au aruncat de la etajul 1.

Potrivit DSU, incendiul s-a manifestat pe aproximativ 20 mp și au fost evacuate 23 de persoane, dintre care 18 sunt pacienți, iar 5 sunt cadre medicale. S-a intervenit cu cinci mașini de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă. Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient.

În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient a acuzat cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital. Unitatea este spital non-COVID-19 și se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova, potrivit Ministerului Sănătății.

În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii.

 

Foto: Gazeta de Sud

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile