Actualitate, Social

Crimă înfiorătoare în Caraș-Severin – Femeie de 32 de ani, înjunghiată mortal în inimă de fostul soț

O crimă înfiorătoare a avut loc, miercuri seară, în județul Caraș-Severin. O femeie de 32 de ani, mama unei fetițe de 5 ani, a fost înjunghiată mortal de un bărbat de 29 de ani cu care ar fi avut o relație. Agresorul i-a abandonat cadavrul pe un câmp din apropierea localității Căvăran, apoi s-a predat la poliție.

Potrivit reporterului Observator Iulia Pop, trupul tinerei a fost găsit pe un câmp la marginea Drumului Național 6, la ieșire din localitatea Constantin Daicoviciu (Căvăran) spre Caransebeș.  Bărbatul care ar fi ucis-o pe femeie s-a predat la poliție însoțit de fratele său și având în mână arma crimei.

Polițiștii au transmis că ”au fost informați în jurul orei 05.00 despre faptul că la sediul Poliției Municipiului Drobeta Turnu-Severin s-a prezentat un bărbat de 29 de ani, din județul Mehedinți, care a sesizat că aseară, în jurul orei 23.00, a înjunghiat-o mortal pe o femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, după comiterea faptei, acesta abandonând cadavrul pe un câmp, în apropierea localității Căvăran”.

 

Sursa: Observator

 

 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile