Actualitate, Opinii

Cristian Niculescu: Copile, școala te vrea înțepat pentru interesul tău superior!

Mâine începe școala și părinții habar n-au ce-i așteaptă. Îi așteaptă forțarea injectării copiilor, chiar fără acordul lor. Și acum o să vă explic de ce statul poate face asta și ce articole de lege acoperă mizeria care va urma. Nici nu e nevoie de o lege a obligativității capsării. Pentru că injectarea va fi asimilată protejării interesului superior al minorului, conform Legii 272/2004 privind protecția drepturilor copilului.

Să punem cap la cap toate paragrafele care ne interesează.

O să le reproduc sintetic și între ele fac constatări. https://www.snppc.ro/uploads/fisiere/articole/Legea-272-2004.pdf

1. Interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile întreprinse de autorităţile publice în domeniul sănătății. Statul trebuie să protejeze minorii împotriva abuzului sau neglijării.

2. Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a părinților de a lua măsuri care să prevină punerea în pericol a vieții, dezvoltării fizice, integrității corporale sau sănătății fizice ori psihice a minorului. Lipsa injectării se poate încadra la neglijare medicală, ce ziceți? Mai departe, ce mai spune legea?

3. Autoritățile sunt obligate să adopte măsurile necesare de reducere a mortalităţii infantile și prevenire a îmbolnăvirilor. Ghici ce previne îmbolnăvirea de Covrig?

4. Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, autoritățile vor sesiza instanța pentru decăderea, totală sau parţială din drepturile părinteşti. E o primejdie suficientă că minorul sau familia nu sunt înțepați și se pot îmbolnăvi? Nu asta ne spun mereu?

5. Ca urmare, copilul poate fi separat de părinţii săi, cărora li se pot limita drepturile părinteşti, printr-un plan de servicii, urmat de instituirea unei măsuri de protecţie specială a copilului. Un copil neinjectat poate fi oricând considerat ca abuzat sau neglijat de părinții săi și statul îl poate lua în custodie. Dar nici nu e nevoie să se ajungă la tribunal, fiindcă acum vine bomboana de pe colivă: 6. În situaţia excepţională în care există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea copilului, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia. Deci, medicul decide ce este grav. De exemplu, un copil care pleacă normal de acasă dar în 6 ore i se declanșează tusea și strănutul frecvent, poate fi direct internat și nu trimis acasă, cum se făcea. Și mai ia-l de la spital, dacă mai poți! Toate astea există într-o lege veche, 272/2004.

Abia acum o să-i vedem efectele perverse. Și acum să vedem cum s-au pregătit autoritățile pentru showul înțepării copiilor.

S-au pregătit cu Ordinul comun al miniștrilor sănătății și educației 438/4.629/2021 privind asigurarea asistenței medicale a preșcolarilor, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar și studenților. https://www.edums.ro/2020-2021/Anexe%20ordin%20comun%20MS%20si%20ME.pdf

Care ce zice?

”Evaluarea stării de sănătate, realizată prin serviciile de asistență medicală școlară, are în sarcină efectuarea imunizărilor în situații epidemiologice speciale, stabilite prin ordin al ministrului sănătății, cu respectarea legii drepturilor pacienților (… ) și inițierea măsurilor de control și combatere a bolilor transmisibile, după caz.”

Și ce atribuții are medicul școlii, ăla care poa să aplice elevului proceduri fără acordul părinților, în situațiile pe care le consideră el grave? ”Raportează DSP cazurile și/sau focarele de boli transmisibile, efectuează ancheta epidemiologică în colectivitate și implementează măsurile necesare.

Izolează suspecții de contaminare și informează conducerea unității de învățământ în vederea instituirii măsurilor antiepidemice.

Participă la realizarea de imunizări în situații epidemiologice speciale, stabilite prin ordin al ministrului sănătății.”

V-a ajuns? Și acum coroborați cele două acte normative. Concluzia: pe baza lor, lipsa inoculării poate fi considerată neglijență a părinților/tutorilor față de sănătatea copilului. Ni-l ia și ni-l capsează fără să ne întrebe, fiindcă legea le permite. Nu vă vine să credeți, da? E o demență, știu. Bine, vorbim când apar primele scandaluri.” 

 

Sursa: Cristian Niculescu/ Facebook

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile