Actualitate, Politic

Criza politică a ajuns la final?: Încep negocierile oficiale pentru formarea unui guvern PSD – PNL – UDMR

PNL a decis să formeze o nouă coaliție de guvernare, alături de PSD, iar decizia a fost adoptată de conducerea partidului după o ședință destul de încinsă.

Liberalii au decis, luni seara, în şedinţa Biroului Politic Naţional începerea negocierilor oficiale cu PSD, în vederea formării unui guvern. În ședință, au fost de acord cu această coaliție de guvernare un număr de 40 de filiale, în vreme ce alte 22 au votat împotrivă. Decizia a fost confirmată oficial, la finalul întrunirii, printr-un comunicat de presă.

Conform documentului transmis presei, Biroul Politic Național al PNL, reunit în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD. PNL-iștii susțin că împreună cu social-democrații vor putea coagula o majoritate care să asigure României stabilitatea necesară. Obiectivul noii coaliții este depășirea crizei politice și sanitare, după cum se arată într-un comunicat al PNL.

„A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, susțin peneliștii în comunicatul citat.

Principiile PNL pentru o guvernare cu PSD

 

Coducerea PNL a transmis și o listă de principia de la care PNL nu este dispus să abdice și pe care nu intenționează să le negocieze:

Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.

PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.

Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.

Nici o taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.

Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.

Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.

Reforma statului.

Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.

 

PNL țin la parteneriatul cu Iohannis

 

PNL-iștii mai pretind de la viitorii parteneri de coaliție, din PSD, să respecte parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis. Acest lucru va implica și refuzul de a da curs unei eventuale solicitări de suspendare a șefului statului. Un astfel de demers a fost inițiat, de altfel, de Partidul AUR, care a început să strângă semnăturile.

„De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia noastră fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu Președintele Klaus Iohannis. Respectarea parteneriatului cu Președintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuții să poată avea rezultate concrete”, se mai arată în comunicatul PNL.

Sursa: evz.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
0
Spune-ți si tu părerea.x