Actualitate, Politic

Dan Barna cere ajutorul Bisericii în campania de vaccinare : Liderul USR PLUS l-a vizitat luni pe Patriarhul Daniel

După atacurile colegilor din USR la Patriarhul Daniel, Dan Barna s-a întâlnit cu liderul BOR: Vicepremierul cere ajutorul Bisericii în campania de vaccinare.

Liderul USR PLUS Dan Barna l-a vizitat luni pe Patriarhul Daniel, iar în urma discuţiilor acesta a precizat că este optimist şi toate vocile importante în societate trebuie să aibă greutate şi să fie prezente în campania de vaccinare împotriva COVID-19. Întrebat despre posibilitatea ca şi în ţara noastră angajatorii să impună angajaţilor să se vaccineze, Barna a spus că „e foarte clar că România nu e o ţară pe altă planetă decât celelalte”, iar „în măsura în care lucrurile ajung într-o situaţie delicată, vom lua măsurile necesare la acel moment”.

„Într-o perioadă de pandemie în care vedem că lucrurile sunt cu sus şi jos. Acum o lună şi jumătate speram că scăpăm de pandemie, acum vedem că valul patru devine o realitate. Nu există un prea târziu decât după ce scăpăm de pandemie. Orice demers pe care îl realizăm şi premierul şi eu şi ceilalţi colegi din Guvern, din Parlament, influencerii, vocile importante, dacă fiecare contribuim prin mesaje foarte clare, şansa să avem un impact mai mic al pandemiei creşte”, a afirmat Dan Barna, după întâlnirea de luni cu Patriarhul Daniel, potrivit news.ro.

Întrebat dacă mai există loc pentru o implicare mai profundă a Patriarhiei în campania de vaccinare, pe lângă discuţia avută cu Patriarhul Daniel, liderul USR PLUS a răspuns:

„Sunt optimist şi vizita de astăzi trebuie înţeleasă în această cheie în care toate vocile care contează în societate să aibă greutate şi să fie prezente în această campanie”.

Chestionat dacă am putea vedea şi în România unele companii să impună vaccinarea angajaţilor, aşa cum este în SUA, vicepremierul a replicat: „Am spus-o şi continui să o spun, tocmai pentru a nu ajunge în situaţiile pe care le vedem în alte ţări în care sunt necesare măsuri de prevenţie mai dure, e important să mergem să ne vaccinăm”.

 

Sursa: stiripesurse.ro 

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile