Actualitate, Politic

DECLARAȚIE POLITICĂ – Deputat MIHAI LASCA ( PPR) : „Suveranitatea nu se negociază! Afară cu OMS din România! „

„Dragi români, de curând OMS, această adunătură de tirani medicali, s-au gândit să prostească președinții vremelnici ai popoarelor lumii și au născocit un tratat cu drept de a impune reguli sanitare periculoase pentru oameni.

Acest tratat a fost respins de numeroase țări africane, dar slugarnicul Klaus Iohannis, din păcate președintele României în prezent, a luat poziția ghiocelului în fața stăpânilor și a semnat fără consultarea Poporului Român acest odios tratat cu idei naziste.

În prezent sunt atâtea boli grave pentru care OMS nici măcar nu încearcă să găsească metode de vindecare, iar acum nu mai pot de grija carcalacului-covid sau a variolei maimuței. Probabil că vor urma și alte glume la fel de credibile ca și cei care le lansează, de exemplu anemia scarabeilor sau hipertensiunea melcului.

Partidul Patrioții Poporului Român se opune slugărniciei față de OMS și niciodată nu va fi de acord cu asemenea tratate cu parfum nazist care doresc instaurarea tiraniei medicale.

Poporul Român este suveran conform Constituției și așa va fi mereu! Românii s-au săturat de vânzarea de țară și au dreptul și obligația de a-și apăra patria. Trădătorii României trebuie aruncați în lada de gunoi a Istoriei și niciodată cei ca ei nu mai trebuie să ajungă vreodată să decidă soarta țării și a generațiilor viitoare.

Acum 8 luni, o membră a OMS a venit în România să dojenească slugile din Guvern și nu numai, pentru rata foarte mică de injectare a românilor cu seruri experimentale, dar adevărații români care au ieșit în stradă împotriva ei au trimis-o înapoi de unde a venit. Sloganul românilor din stradă a fost: ”Afară cu OMS din țară!”, de aceea declarația mea politică de azi am intitulat-o asemănător în semn de respect fată de adevărații protestatari de atunci.

Vizita iscoadei OMS se pare că a fost un preambul al acceptării adunăturii de tirani medicali ca autoritate medicală internațională cu drept de a închide oamenii în case pe viitor din cauza vreunui ”pojar la râme”.

Acești indivizi cu aspirații de dictatori medicali visează să abuzeze medical întreaga omenire, iar pentru asta au nevoie de semnături ale slugilor care conduc temporar țările lumii. Dragi români, să țineți minte că vor ”da samă” în fața propriilor cetățeni și trădările nu vor fi uitate.

Acum, efectele pLandemiei se vor a fi aruncate pe seama intervenției militare în Ucraina, iar sancțiunile economice luate împotriva Federației Ruse au fost doar manipulări pentru a distrage atenția de la serurile experimentale cumpărate în mod corupt și de la scumpirile nejustificate care îmbogățesc pe cei care doresc război cu adevărat.

Din fericire peste 70% din români cer neutralitatea României față de acest conflict, iar poziția Partidului Patrioții Poporului Român este aceeași. Astfel, Partidul PPR va fi un scut puternic în apărarea Constituției și a Suveranității, pentru nealterarea identității naționale și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor români.

Viitorul României aparține Patrioților! Așa să ne ajute Dumnezeu!”- a precizat deputatul  Mihai  Lasca –  Partidul Patrioții Poporului Romăn (PPR).

 

Sursa: Mihai Lasca / Facebook 

Abonează-te
Notificare la
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
Cioaca Sorin
Cioaca Sorin
2 ani în urmă

De acord cu tot ce sa spus!
OMS sa se ducă unde sa dus bunica !