Actualitate, Politic

Deputatul AUR Ciprian Ciubuc despre dictatura din AUR: “Democrația în AUR nu e respectată, meritocrația în AUR nu e respectată și nu există unitate”

Ciprian Ciubuc: “Suntem un grup de mai mulți deputați care nu suntem mulțumiți de actuala conducere și de Congresul care s-a organizat”

În ultima perioadă există frământări mari în cadrul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), parlamentarii AUR dându-și demisia pe bandă rulantă și acuzând dictatura din acest partid, acuzând faptul că formațiunea politică este condusă într-un mod autoritar și total netrasparent.

După demisia lui Dănuț Aelenei și generalul Nicolae Roman a părăsit formațiunea politică, alăturându-se astfel altor parlamentari care au părăsit cu mare tam-tam partidul: Mihai Lască şi Anamaria Gavrilă şi-au dat demisia, în timp ce Francisc Tobă şi Diana Şoşoacă au fost excluşi.

Despre excluderea lui Francisc Tobă, deputatul AUR Ciprian Ciubuc a spus că a fost una nedreaptă cu niște pretexte și motivații false.

„Ce pot eu să vă spun e că democrația în AUR nu e respectată, meritocrația în AUR nu e respectată și nu există unitate. Există o comandă din afara partidului și ca dovadă a fost acest Congres. Au fost aleși oameni în BNC-ul AUR care nu și-au plătit cotizația, au votat oameni care nu au plătit cotizația, au fost aleși oameni care nu au adeziunea semnată și 50+1 din membrii BNC-ului nu sunt parlamentari, sunt oameni din afară, majoritatea sunt angajați consilieri în subordinea lui George Simion. George Simion la Congres și-a ales o majoritate confortabilă pentru ca să poată conduce partidul ăsta în mod autoritar”

––––––––––––––––––––––––––––––––––

„De aceea vă spun că noi suntem un grup de mai mulți deputați care nu suntem mulțumiți de actuala conducere și de Congresul care s-a organizat. Vă anunț pe această cale că eu nu am fost lăsat să votez la Congres, am fost oprit de către pază la Congresul AUR. Dacă un deputat în Parlamentul României, un om care a făcut sacrificii și a ajutat acest proiect politic de la început, când George Simion nu era nimeni, ci era doar George Simion candidat la europarlamentare, acel lider de galerie care făcea proteste. George Simion ne-a călcat în picioare, ne-a umilit! Am plătit zeci de mii de euro pentru partid!”,spune Ciprian Ciubuc.  

Generalul Nicolae Roman a ieșit și el cu declarații publice după părăsirea formațiunii politice conduse de George Simion:

” Daţi-mi voie să folosesc acest microfon pentru a-mi cere scuze tuturor prietenilor mei, pe care se pare că i-am indus în eroare asupra a două persoane. Una dintre ele mai în vârstă, un proverb zice – lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba… Alta, care se apropie de jumătatea vieţii, dar sunt convins că nici până la sfârşitul ei şi nici cu încă o viaţă nu va putea face demonstraţia celor şapte ani de acasă”, a spus Nicolae Roman
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile