Actualitate, Politic

Deputatul Mihai Lasca sprijină profesorii care reclamă presiuni pentru a se vaccina (+video)

Deputatul independent Mihai Lasca a declarat vineri, 3 septembrie a.c., că sprijină profesorii care au reclamat presiuni din partea autorităților pentru a se vaccina.

Profesorii s-au plâns deputatului independent din Parlamentul României privind repercusiunile la care se expun în cazul în care vor refuza vaccinarea. În cadrul declarației, parlamentarul a subliniat faptul că profesorii nu pot fi discriminați pe criterii medicale pentru că atunci când au semnat contractele de muncă în acestea nu au fost introduse așa-zise clauze sau condiționări medicale.

Astfel, acesta i-a îndemnat să refuze orice dictatură medicală și să lupte pentru drepturile lor constituționale pentru a da un exemplu generațiilor viitoare. Tot în cadrul declarației acesta a reiterat faptul că pandemia este una falsă și întreținută artificial de unii oameni care urmăresc doar să profite de pe urma panicării societății.

Totodată, acesta a criticat măsura acordării din bugetul sănătății a unui tichet de 100 de lei celor care se vaccinează, în condițiile în care sumele de bani pot fi folosite în alt scop.

De asemenea, în cadrul declarației, deputatul Mihai Lasca a afirmat că Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, va angaja 8500 de soldați, iar acesta a lansat mai multe întrebări lui Arafat, printre care una în mod special, respectiv de ce are nevoie acesta de 8500 de soldați pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

În încheiere, deputatul Mihai Lasca și-a reafirmat sprijinul pentru profesori și a îndemnat la refuzul categoric al vaccinării.

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile