Diana Șoșoacă este pedepsită de Biroul Permanent al Senatului. Aceștia au decis azi, luni, ca senatoarea să fie suspendată pentru 3 luni. Cauza ar fi scandalul în care aceasta a fost implicată la şedinţa Comisiei Juridice din 13 aprilie.
Aceasta este cea mai gravă sancțiune care este prevăzută de regulamentul parlamentar şi de Statutul deputaților şi senatorilor.
Sancțiunea urmează să fie validată şi de plenul Senatului.
Astfel, consecința avertismentului scris este că Şoşoacă nu mai are dreptul de a reprezenta Senatul României în acțiuni interne sau externe timp de trei luni.
Abaterile sesizate
-nerespectarea legilor şi a prevederilor regulamentului parlamentar
-exercitarea abuzivă a mandatului
-comportament injurios şi calomniator la adresa altor membri ai Parlamentului la şedinţele de plen
-încălcarea solemnității ședințelor de plen
Știre în curs de actualizare
Susțin Diana Iovanovici-Şoșoacă Senator, dansa reprezinta voința poporului!
Evident este un abuz.
Nu stiu daca aceasta hotărâre va fi validată de plenul Parlamentului.