Sârbul Novak Djokovici a declarat, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că nu intenţionează să se vaccineze împotriva coronavirusului, astfel că dacă restricţiile pentru intrarea în SUA nu se vor relaxa sau nu va beneficia de o scutire el va lipsi de la US Open, informează espn.com, potrivit news.ro.
După ce Novak Djokovic și-a adăugat, duminică, un nou titlu în palmares, câștigând trofeul la Wimbledon, fanii sârbului se întreabă deja dacă îl vor vedea jucând la US Open, ultimul grad slam al anului.
Nu au aflat, deocamdată, un răspuns exact. Ce au aflat, însă, de la sportivul sârb este că acesta nu are în gând să se vaccineze anti-COVID. Drept urmare, riscă să nu poată juca la US Open.
Chiar și așa, Djokovic – care a menționat că se află în vacanță și că plănuiește să se odihnească în următoarele două săptămâni – spune că speră să primească o veste bună din Statele Unite.
În așteptarea unei decizii
“Nu sunt vaccinat şi nu intenţionez să mă vaccinez, aşa că singura veste bună pe care o pot primi este ca ei să renunţe la obligativitatea cardului verde de vaccinare sau cum se numeşte acela, pentru intrarea în SUA. Sau o scutire. Nu ştiu. Nu cred că o scutire este posibil, realist. Dacă este o posibilitate, nu ştiu despre ce va fi. Nu ştiu. Nu am multe răspunsuri”, a afirmat sportivul.
Pentru că nu este vaccinat împotriva covid-19, Novak Djokovici a fost expulzat la începutul anului din Australia, unde urma să participe la Australian Open.
„Nu ştiu. Nu cred că o scutire este posibil, realist. Dacă este o posibilitate, nu ştiu despre ce va fi”, a mai adăugat campionul de la Wimbledon 2022, citat de espn.com.
Novak Djokovic a câştigat duminică grand slam-ul de la Wimbledon, după ce l-a învins, în finală, în patru seturi, 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/3), pe australianul Nick Kyrgios.
Sursa: Ziarul National
A jo sportolo egyik ismerve a kitartas!Hajra Djokovic!
Fuck Fauci & Pfizer !