Actualitate

Doar 37 la sută dintre români vor să se vaccineze

Doar 37 la sută dintre români vor să se vaccineze,  arată studiul Gallup, cel mai amplu făcut la nivel mondial în ceea ce privește vaccinarea. 300 de mii de oameni din 117 tări din lume au fost întrebați dacă vor să se imunizeze.

Unde  stă  România la nivel mondial?

Undeva spre coada clasmentului. Europa Centrală, de Est și Rusia au cea mai scăzută dorință de vaccinare. Numai 38% dintre cehi spun că s-ar vaccina mâine, dacă ar avea la dispoziție un ser anticovid gratuit. La fel și ciprioții. Țările din Asia sunt pe primele locuri la dorința de vaccinare. În Myanmar 96% din oameni au spus că vor să se vaccineze, în Nepal procentul este de 87%, iar din Europa doar două țări sunt sus în clasament: Islanda și Danemarca, cu 85%. Media la nivel mondial este de 68 la sută.

Cifrele Gallup arată că, de la momentul în care a fost făcut sondajul, dorința de vaccinare a americanilor, de exemplu, a crescut de la 56 la 74 la sută. Totuși, ca să ajungem la imunitate de masă avem nevoie ca procentul celor vaccinați să fie între 70 și 85 la sută. Dar acesta trebuie să fie la nivel mondial. Și e greu să credem că țările în care încrederea în vaccinare era foarte scăzută au recuperat între timp. Țări din Africa erau pe primele locuri la refuzul ferm de a se vaccina și este mai îngrijorător că la vecinele noastre, Ungaria și Bulgaria, refuzul vaccinării era de 61%.

Dorința de vaccinare în Europa de Est

Cehia – 38%

Cipru – 38%

Rusia – 37%

România – 37%

Macedonia de Nord – 35%

 

Țările cu cea mai mare dorință de vaccinare

Myanmar – 96%

Nepal – 87%

Nicaragua – 87%

Thailanda – 85%

Islanda – 85%

Danemarca – 85%

(Sursa: Gallup World Poll/AlepNews )

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile