Actualitate, Externe

Documentare despre atentatele de la New York: 11 septembrie 2011, 20 de ani: A fost sau nu a fost?

Se împlinesc 20 ani de la ceea ce americanii numesc cel mai înspăimântător atentat din istoria SUA: patru avioane ar fi fost deturnate de „islamiști” pe 9 septembrie 2001 și explodate în clădiri simbol ale Americii, șocând o lume întreagă.

Totul a început în New York, unde două dintre avioane au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York la interval de doar câteva minute, cele două turnuri gemene prăbușindu-se apoi sub privirile a milioane de oameni. Al treilea avion s-a izbit de o aripă a Pentagonului iar al patrulea s-a prăbușit în câmp, după ceea ce se pare că a fost o revoltă a pasagerilor. Bilanțul tragediei: aproape 3000 de oameni morți printre care și patru români.

Acum, la 20 ani după tragicele evenimente, există, în continuare, multe versiuni conform cărora totul a fost o acțiune planificată a guvernului american, multe teorii „ale conspirației” fiind dezvoltate în acest sens,

Din ce în ce mai mulți oameni cred că totul a fost un complot al Administrației Bush și a altor forțe destinat să justifice invadarea Afganistanului și Irakului. Cele mai multe teorii sustin că agenții americani, sau israelieni, au amplasat explozibil în turnurile World Trade Center și la Pentagon, înainte ca acestea să fie lovite de avioanele comandoului islamist. Alții refuză să creadă că Bush ar fi putut ordona moartea propriilor cetățeni dar sunt de părere că acesta nu a făcut nimic pentru a împiedica atentatele în timp ce știa despre pregătirea lor, spre același scop de a declanșa un război dorit.

Cartea francezului Thierry Meyssan L’effroyable imposture (Teribila impostură) reprezintă una dintre cele mai populare publicații despre atentate, aceasta vânzându-se în peste 200.000 de exemplare.

Dar poate cel mai popular documentar este cel ce poartă numele Loose Change – An American Coup (2009), el fiind vizionat  de 125 de milioane de ori pe Google, pe vremea când exista Google Video, și de peste 30 de milioane de ori pe YouTube, înainte de a fi șters. ActiveNews vi-l prezintă aici de pe RUMBLE:

Filmul rezumă diferitele teorii care contestă teoria oficială a faptelor:

– Turnurile gemene din New York nu s-ar fi putut prăbuși de la un singur impact cu un avion de linie.

– Evoluția Wall Street înainte de atentate arată că unii brokeri fuseseră avertizați.

– Peste Pentagon a căzut o rachetă a armatei americane, nu un avion.

– Zborul 93 al United Airlines nu s-a prăbușit în Pennsylvania, ci a fost doborât în zbor.

Un alt documentar incendiar despre atentate este cel ce poartă numele de 911 In Plane Site – The truth Behind 9-11  (Adevărul din spatele 9-11), documentar pe care îl redăm integral mai jos, chiar tradus în română, de pe Vimeo, după ce a fost șters de pe toate celălalte platforme:

Alte site-uri de specialitate au fost create pentru a explica ceea ce s-a petrecut pe 9 Septembrie. O parte dintre acestea, mai jos:

9-11 Research: An Attempt to Uncover the Truth About September 11th, 2001 (WTC 7)

911truth.org: The 9/11 Truth Movement

Architects and Engineers for 9/11 Truth

Pilots for 9/11 Truth

Conspiracy Theories

Aursa: Răzvan Marinescu/ ActiveNews 
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
Valentin
Valentin
2 ani în urmă

9/11

Ce s-a întâmplat, tehnic vorbind (din ce am aflat după mulți ani de căutat informații; dovada ultimă la clipul pus):
au fost pre-montati explozibili (sunt martori care știau că vin noaptea camioane cu muncitori pentru „mentenanță”) pe coloanele din structura de rezistență, care la momente cheie (când s-a făcut montajul live la TV, pe layere, cu avioanele care se topesc în blocuri) au fost detonați, urmând o a doua fază a detonărilor pt a prăbuși structura; în timpului căderii s-a întâmplat și ceea ce spune clipul. De menționat că nici n-au fost avioane, nici holograme cum spun unii, pur și simplu avioanele au fost adăugate în timp real la imaginile de la TV, aveau pregătit montajul (ceva similar cu efectele adăugate fețelor acum pe smartphoane, tehnologia de bază, a layerelor, existând de atunci). Câțiva așa-zis „amatori” plantați în câteva puncte din oraș, care au filmat clipurile normal și înainte să le publice au fost adăugate avioanele. Nicio persoană de bună-credință nu a văzut efectiv cu ochii liberi (nu la TV) vreun avion intrând în turnuri. Ce e și mai „interesant” e partea de final, explicată în acest clip (unde a dispărut molozul, aproximativ 1 milion de tone cât aveau cele două turnuri nu a intrat nici în fundație nici nu avea cum să fie strâns de lucrătorii de la salubritate noaptea, indiferent de utilaje, de altfel nu a fost prezentată vreo dovadă în acest sens); de altfel se vede pe toate filmările cum bucățile care cad se macină direct în aer, exact în timp ce cad, într-un praf fin, lucru nejustificat de nimic similar; toată planeta a privit dar de văzut și înțeles probabil doar această persoană, care ne-a deschis ochii:
https://m.youtube.com/watch?v=M_pLOvvUpi8&t=60

1
0
Spune-ți si tu părerea.x
()
x