Președintele Tanzaniei,John Magufuli, în vârstă de 61 de ani, a încetat din viaţă la un spital din Dar es Salaam, conform BBC. Acesta a decedat din cauza unor complicaţii cardiace, deși nu a mai fost văzut în public de peste două săptămâni şi au circulat zvonuri legate de starea sa precară de sănătate.
Opoziția spune că ar fi îmbolnăvit de COVID-19, dar această informaţie nu a fost confirmată.
Vicepreşedintele Samia Sulhu Hassan a anunţat că vor fi 14 zile de doliu naţional, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. El a fost un contestatar al pandemiei, afirmând că ”COVID e diavolul”. Odată cu declanşarea pandemiei, el nu a fost de acord ca oamenii să stea în case, susţinând ca ei să meargă în biserici şi să se roage.
Din iunie 2020, când a declarat ţara ”liberă de COVID-19”, preşedintele, alături de alţi oficiali guvernamentali, a ironizat eficienţa măştilor, a pus la îndoială rigoarea testelor, şi a glumit pe seama statelor învecinate care au luat măsuri pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
Acesta a testat la începutul pandemiei cu testul COVID o capră și un fruct, paw paw, rezultatele ieșind pozitive.