Actualitate, Politic

Eduard Novak (UDMR), dat afară din Guvern! Ministrul Sportului, pe lista neagră a premierului Ciucă

Mai mulţi miniştri neperformanţi sau care au fost implicaţi în scandaluri vor fi daţi afară de premierul României, Nicolae Ionel Ciuca. Pe lista remanierilor se afla 3 nume, conform unor surse politice. Printre cei aflaţi pe lista neagră se afla şi Eduard Novak care va fi dat afară din Guvern.

Evaluarea ministrului Sportului nu a fost una tocmai pozitivă. De asemenea, printre cei care vor pleca se mai afla un ministrul social democrat şi unul liberal.

Evaluare negativă a ministrului Eduard Novak

Executivul condus de Ciuca se va reînnoi după ce s-au efectuat mai multe evaluări, iar fiecare partid al coaliţiei PNL-PSD-UDMR va trebui să schimbe unul dintre miniştrii din funcţie.

Eduard Novak, ministrul Sportului, este persoana sacrificată de partidul Uniunea Democrată Maghiara din România.

Asta deşi liberalii aveau în vedere să plece Cseke attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Ministrul Novak nu a avut un rezultat prea bun la evaluare, lui imputându-se mai multe scandaluri în care a fost implicat în cele şase luni de mandat.

Scandalurile în care Eduard Novak a fost implicat

Aflat într-o emisiune TV, acesta ori nu a ştiut, ori nu a dorit să continue versurile imnului României. Acesta a refuzat vehement să recite, după ce a fost rugat de moderator.

Opinia publică a mai fost ofensată de Novak, după ce s-a întors în ţară după Campionatul de Nataţie de la Budapesta, nu l-a menţionat pe Robert Glință deşi era prezent la aeroport. Mama sportivului, la scurt timp după, a transmis un mesaj extrem de dur la adresa ministrului.

Un alt moment controversat al mandatului lui Eduard Novak a fost cel de la meciul de hochei dintre România și Ungaria, atunci când a cântat împreună cu tribuna imnul Ținutului Secuiesc.

Recent, a semnat un ordin controversat prin care obligă echipele și sporturile de echipă ca 40 la sută dintre sportivi să fie jucători români.

 

 

Sursa: national.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile