Actualitate, Externe

Explozie puternică la un combinat chimic din Germania. „Locuitorii ar trebui să stea la interioare și să țină ușile și ferestrele închise”Cinci angajați sunt dați dispăruți (+video)

O explozie puternică a avut loc la un combinat chimic din orașul german Leverkusen, iar mai multe persoane ar fi fost rănite, potrivit primelor informații. Explozia s-a produs în secțiunea în care sunt incinerate deșeuri, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, relatează Reuters. Cauza incidentului nu este deocamdată cunoscută.

Cinci angajaţi sunt daţi dispăruţi şi alţi câţiva au fost răniţi, unii dintre ei grav, într-o explozie care a zguduit marţi un parc industrial din oraşul german Leverkusen, în vestul ţării, provocând o importantă degajare de fum, a anunţat operatorul parcului.

Explozia s-a produs la ora locală 09:40 (07:40 GMT), a indicat compania Currenta.

Explozia, însoţită de un zgomot puternic, a provocat un incendiu la un depozit de carburanţi al unei uzine de incinerare a deşeurilor.

„Dintr-un motiv încă necunoscut, o explozie s-a produs la Chempark din Leverkusen’, anunţa un mesaj postat pe contul de Twitter al operatorului acestui parc de companii chimice, care se prezintă drept una din cele mai mari din Europa în acest sector.

„Locuitorii sunt rugaţi să intre în încăperi închise şi să ţină uşile şi ferestrele închise”, adaugă mesajul citat de AFP, precizând că o intervenţie a pompierilor este în desfăşurare.

Evenimentul a fost clasificat în categoria „pericol extrem” de către aplicaţia naţională de alertă la catastrofe.

Poliţia din Koln a transmis pe contul de Twitter că există ‘pagube importante’ şi că mai multe porţiuni de autostradă au fost închise.

Peste 30 de companii chimice sunt prezente la Chempark din Leverkusen, printre care Covestro, Bayer, Lanxess şi Arlanxeo.

„Locuitorii ar trebui să stea la interioare și să țină ușile și ferestrele închise”, a mai transmis parcul industrial Chempark. Iar agenția de protecție civilă germană a avertizat cu privire la „pericolul extrem”.

Postul de radio WDR a citat martori care au povestit că au auzit o explozie puternică și au văzut un fum dens la combinatul de produse chimice Bayer.

Poliția a postat un mesaj pe Twitter prin care anunță că închide o autostradă din apropiere.

Firma Bayer și compania chimică Lanxess au vândut în 2019 Chempark Currenta către Macquarie Infrastructure and Real Assets pentru 3,5 miliarde de euro.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile