Actualitate, Politic

Fals în acte. Cîțu îl acuză pe Vlad Voiculescu. Acuzații foarte dure făcute de premier

Premierul României, Florin Cîțu, a ieșit în fața opiniei publice pentru a-l ataca pe fostul Ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta face acuzații grave la adresa ex-ministrului. Șeful Executivului arată că documentul care a fost înregistrat la Ministerul Sănătății, prin care s-a înființat grupul de lucru pentru verificarea neconcordanței deceselor COVID, este de fapt fals în acte.

Declarația lui Cîțu

„Investigăm, vedem ce se întâmplă. Nu aș fi știut de acest document dacă nu ar fi fost aruncat în spațiul public ca o dovadă a existenței unui presupus grup de lucru. După aceea am cerut investigații în detaliu și am descoperit că există acest document care arată ca un fals în acte. Un document a fost înregistrat după ce a fost creat.”, spune prim-ministrul.

Fals în acte?

„Acolo sunt mai multe lucruri – un secretar de stat care nu știe legislația în vigoare – sunt mai multe lucruri acolo, dar le investigăm pe toate și, ca de fiecare dată, vom avea o concluzie și o prezentăm public.

Văd că aveți surse foarte bune și ați aflat ceea ce am aflat și eu astăzi, acea problemă cu înregistrarea cu același număr pentru două documente. Arată ca un fals în acte, dar nu pot să mă pronunț. Poate să fie și o greșeală, eu sunt gata să admit că ar putea fi și o greșeală, dar fără o analiză să vedem cine a înregistrat, când a înregistrat, cum a înregistrat, nu are sens să discutăm”, a spus premierul la Digi 24.

Există grupul de lucru?

„Dacă ar fi existat acest grup de lucru, l-aș fi pus la lucru. De asta am cerut sâmbătă, dacă există acest grup de lucru să mi se dea un raport a ceea ce a făcut până acum ca să știm de unde pornim. Dacă nu există, facem unul! Nu am o miză în a crea un grup de lucru”, a mai afirmat șeful Executivului.

Răspunsul lui Voiculescu

Fostul Ministru spune că acest grup de lucru nu a putut funcţiona, în condiţiile în care patru din cei cinci membri au plecat din minister odată cu demiterea lui.

„Ideea că premierul spune «nu există grupul de lucru» – există. Dacă ne uităm la dată, vedem cât de ridicolă este toată discuţia asta. S-a înfiinţat în 12.04, noi în 14.04 am fost demişi, şi eu şi doamna doctor Moldovan, şi cu noi cred că patru din cei cinci membri.

Deci, dacă a existat sau nu a existat grupul de lucru, e incredibil că premierul vrea să vorbească despre asta, dar decizia există şi are un număr şi este la cabinetul secretarului de stat şi informarea care aducea la cunoştinţă premierului că există această problemă, ceea ce oricum am făcut şi eu în conferinţă de presă vineri, asta e ceva ce nu poate fi pus la îndoială”, a mai precizat fostul ministru al Sănătății.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile