Bătaie crâncenă în faţa unui fast-food din Timişoara. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:45, la coadă, în fața unui fast-food de vizavi de Catedrala Mitropolitană din Timișoara.
Cei agresați sunt cu toții avocați, iar scandalul a izbucnit pe fondul unor discuții la coadă, la un fast-food.
Doi agresori au fost reţinuţi
Primul grup era format din trei tineri cu vârste cuprinse între 28 și 33 de ani, iar al doilea, din cinci tineri cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, cu toții avocați. În timpul încăierării, unul dintre avocați a fost lovit cu un obiect metalic în cap și a fost transportat apoi la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Două persoane, de 28 și 33 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să ajungă în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă. Sunt din grupul care a intrat în conflcit cu cei cinci avocați, iar acum sunt cercetați pentru loviri și alte violențe.
Ce a anunţat Poliţia?
„În fapt, în data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 3:45, polițiștii din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Regele Ferdinand I, din municipiul Timișoara, are loc un conflict între mai multe persoane.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, în urma unui conflict spontan, trei bărbați, în timp ce se aflau în fața unui restaurant situat pe bulevardul Regele Ferdinand I, au fost agresați fizic de alti doi bărbați, în vârstă de 28 și 33 de ani, pe care nu îi cunoșteau.
Cei doi bărbați, în vârstă de 28 și 33 de ani, au fost conduși la sediul secției de poliție pentru audieri. Ulterior, în urma probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Este greu de spus ce au avut de împărțit și de la ce a pornit scandalul, pentru că, până în momentul respectiv, nu se cunoșteau și nici nu s-au intersectat. De altfel, chiar veneau de la petreceri diferite.
Sursa: Andrei Stefan / Ziarul National