Nu există un sprijin suficient din partea statelor membre ale Uniunii Europene pentru un embargou complet sau un tarif punitiv asupra importurilor de petrol și gaze rusești, a declarat luni, 25 aprilie, șeful diplomației UE, Josep Borrell.
„În acest moment, noi, în UE, nu avem o poziție unitară cu privire la această chestiune”, a declarat Borrell pentru Die Welt.
Exporturile de petrol reprezintă principala sursă de valută a Kremlinului, iar mulți membri ai UE au cerut încetarea plăților pentru petrol, deoarece acestea finanțează efectiv războiul din Ucraina, pe care Rusia îl numește „operațiune militară specială”.
Un embargou pe gaze și petrol, „nu este pe masă”
Unele țări UE fac presiuni pentru un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar Bruxelles-ul pregătește o evaluare completă a impactului unei interdicții a petrolului ca parte a unor posibile măsuri suplimentare, scrie US News.
Rusia este cel mai mare furnizor de petrol al Europei, asigurând puțin peste un sfert din importurile de petrol ale UE în 2020, potrivit datelor biroului de statistică al blocului comunitar, Eurostat.
Borrell a declarat că subiectul va fi discutat la următorul summit al UE, care va avea loc la sfârșitul lunii viitoare, și că nu se așteaptă la o decizie în acest sens până atunci.
„O propunere finală pentru un embargo asupra petrolului și gazelor nu este încă pe masă”, a spus el. Comisia Europeană va face probabil în această săptămână propuneri pentru un al șaselea pachet de sancțiuni către statele membre, a precizat Die Welt, fără a cita surse.
Toate statele UE depun eforturi pentru a-și reduce dependența de petrolul și gazele rusești, a declarat Borrell, adăugând că el crede că blocul va reuși în cele din urmă să își reducă dependența. „La un moment dat se va întâmpla și atunci Rusia va simți dureros că se pierd bani din afacerile cu petrol și gaze”, a adăugat el.
Sursa: Ziarul National