Actualitate, Politic

Ilegalități în Parlamentul European: Cum s-a votat prelungirea certificatului verde

Votul dat în Parlamentul European pentru prelungirea cu încă un an a certificatului verde a încălcat procedurile de adoptare a unei propuneri de regulament, ne spune europarlamentarul Maria Grapini. Astfel, pe ordinea de zi a fost trecut votul direct, fără dezbaterile obligatorii, pentru a forța votul rapid al acestui proiect controversat. În fapt, comisarul european pentru Sănătate a recunoscut faptul că prelungirea certificatului este necesară pentru accelerarea dozei a treia de vaccin.

 

 

Pentru a se impune cât mai repede certificatul verde care îngrădește libera circulație în Uniunea Europeană, procedurile de votare a unei propuneri de regulament au fost grosolan încălcate. Astfel, europarlamentarii s-au trezit că pe ordinea de zi a fost introdus votul direct pentru regulament, fără dezbaterile obligatorii pentru un astfel de act normativ.

”Din nefericire, Parlamentul European a votat prelungirea cu încă un an a certificatului verde. Dar au făcut o șmecherie la acest vot, pentru că s-a votat direct, fără nicio dezbatere în Parlament. Evident că eu m-am opus, dar iarăși am fost doar trei români care au votat împotrivă, iar unii nu au venit la vot. Mă deranjează enorm democrația asta de fațadă, care o să ducă spre scepticism, pentru că o chestiune atât de importantă trebuia să fie cu dezbatere. După votul din Comisie, urma să meargă în Parlament și să fie dezbatere, pentru că așa se întâmplă la orice propunere de regulament, și după aceea să se treacă la vot.

Dar noi ne-am trezit că ne-au pus pe ordinea de zi la Strasbourg vot pentru prelungirea certificatului verde, ca să meargă direct la negocierea instituțională. Nefiind dezbatere în Parlament, lumea nu a sesizat votul acesta extrem de important”, ne-a declarat europarlamentarul Maria Grapini.

Aceasta ne spune că există o grabă foarte mare la nivel european, dat fiind faptul că în 30 iunie expiră vechiul regulament și vor să finalizeze toate procedurile pentru a avea un regulament nou până la această dată.

”Eu doza a treia nu o mai fac”

Dacă regulamentul trece, certificatul verde va fi prelungit cu încă un an, ceea ce va însemna că în interiorul statelor UE fiecare țară va impune ce regulă va dori, dar, pentru cei care vor să circule dintr-o țară în alta, în cele 27 de state membre, trebuie să aibă unul dintre certificate: 3 doze, trecere prin boală, dar nu mai veche de 4 luni sau test PCR sau antigen.

”Eu sunt nevoită să-mi fac test PCR de câte ori merg la Bruxelles, pentru că am ieșit din valabilitatea certificatului de trecere prin boală și a treia doză de vaccin nu o voi face nici dacă voi fi nevoită să-mi dau demisia din Parlamentul European. Am făcut deja două doze, iar la 5 luni după aceea m-am îmbolnăvit de Covid. Iar a treia doză nu o mai fac pentru că am și în familie cazuri cu efecte adverse de la vaccin. Îmi pare rău și că am făcut cele două doze”, ne-a precizat europarlamentarul Maria Grapini.

Speranțe ca prelungirea certificatului verde să nu fie impusă sunt, însă, la Consiliul Europei. Acolo este nevoie de unanimitate, astfel că, dacă o singură țară din UE se va opune, regulamentul pică. ”Acum, sper să fie un blocaj în Consiliul European, să se opună vreun șef de stat. Nu mă gândesc la al nostru, că nu s-a opus la nimic. În toate intervențiile mele, și cele de la Comisia Europeană, am cerut să nu se voteze această prelungire a certificatului verde și am spus foarte clar că nu există argumente științifice sau medicale și că va avea un efect dezastruos asupra pieței interne, asupra vieții economice și sociale a oamenilor”, a mai afirmat Maria Grapini.

Scopul principal, vaccinarea

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a susținut că trebuie actualizate posibilitățile de utilizare a certificatului pentru ca cetățenii să poată efectua călătorii în UE, atât timp cât se mențin cerințele în materie de sănătate publică. ”Propunem ca sistemul de certificate să fie actualizat în funcție de cele mai recente evoluții științifice și epidemiologice, în lumina necesității de a accelera campaniile de vaccinare cu doza suplimentară de rapel (booster) și de a sprijini continuarea cercetărilor clinice vitale în curs”, a spus Stella Kyriakides.

 

Sursa: Claudia Marcu/ Ziarul National 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile