La Summitul superputerilor fostei ordini mondiale bipolare de la Geneva (2021), în procesul retragerii către Marea Chinei și redispunerii în regiunea indo-pacifică, cu intenția de a-și asigura astfel spatele, SUA a cedat Polonia Germaniei, Ungaria Rusiei, Ucraina Rusiei și Germaniei, Marea Neagră Rusiei și Turciei, iar România a rămas, cum se spunea în dreptul roman, un res derelictae (adică o proprietate abandonată voluntar de titularul ei) având statutul de res nullius (bunul nimănui), pe care oricine și-l poate însuși și cu care oricine poate face ce vrea.
Ceea ce se întâmplă acum în România este rezultatul acestei situații: se distruge tot ce a mai rămas din sistemul constituțional pluripartit, pentru ca, devenit un simplu bun, cvasi statul România (un stat eșuat) să fie pus sub “administrarea directă” a unui regim de mână forte acționând din mandat internațional. Agitația politică irațională (fără nici o legătură cu conceptul de “acțiune politică”) de la București, din aceste zile, reprezintă doar unul din multele scenarii menite a face posibilă ajungerea la un asemenea rezultat; unicul interesant pentru marii jucători de la masa politicii globale.
Nu contează cine a amorsat criza (care, de fapt, nu este politică, ci națională – o criză de destin istoric), Cîțu, Barna sau Cioloș; nu contează cum vor vota AUR sau PSD; nu contează ce spun Ciolacu sau Orban, pe ce picior dansează Dâncu și Rareș Bogdan ori la ce oră revine din adormire Iohannis. Cel din urmă are misiunea ca, după ce a lucrat cu succes la suspendarea Constituției, să creeze condițiile pentru ca românii să salute, de nevoie dacă nu de gust, schimbarea regimului politic și trecerea de la democrația autohtonă coruptă și impredictibilă, la autoritarism și subordonare externă integrală. Asta se execută acum.
Singura șansă a României în atari condiții, ca și în 1944, este să se înțeleagă direct (nu prin Washington) cu Rusia (cu care mai poate găsi interese strategice congruente), căci SUA a ieșit din joc, respectiv a lăsat-o în afara jocului, iar Germania nu are intersul să vadă un bloc româno-rus la Gurile Dunării, între obiectivele strategice germane și nevoințele strategice românești neexistând nici o convergență. Mai este, oare, cineva, la București și la Moscova gata sau / și capabil să o facă? Se pare că nu.
Autor: Adrian Severin
Sursa: News Solid
