Un inspector şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) este cercetat sub control judiciar de DNA după ce ar fi cerut câte 1.000 de euro lunar şefilor inspecţiilor teritoriale, pentru a fi menţinuţi în funcţie. El ar fi primit 5.000 de lei de la unul dintre aceştia.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 8 iunie, faţă de inculpatul Viorel Părpăneaţă, la data faptelor şi în prezent inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.), pentru luare de mită.
Potrivit DNA, în 20 mai, în cadrul unei şedinţe de management organizată la un hotel din Sinaia, judeţul Prahova, inculpatul Viorel Părpăneaţă ar fi pretins de la fiecare dintre şefii inspecţiilor teritoriale din cadrul ISCIR câte 1.000 de euro lunar pentru menţinerea lor în funcţie şi ar fi lăsat totodată să se înţeleagă că, dacă inspectorii şefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demişi (revocaţi) şi vor fi numiţi alţi inspectori şefi.
Ulterior, în 8 iunie, Părpăneaţă ar fi primit de la unul dintre inspectorii şefi din teritoriu suma de 5.000 de lei.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, el trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite funcţia de inspector de stat şef al I.S.C.I.R., funcţie în exercitarea căreia inculpatul a săvârşit fapta.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Sursa: PS NEWS