Actualitate, Politic

Județul Timiș și Timișoara au una dintre cele mai mari rate de vaccinare: Timișoara intră în carantină de noapte în weekend

S-a dovedit că, în ciuda faptului că oamenii au fost vaccinați în număr mare, restricțiile au început chiar acolo unde rata de vaccinare este ridicată. Deci, este o minciună că, dacă mulți oameni sunt vaccinați, austeritatea se va termina.

Timișoara  unul dintre cele mai vaccinate orașe din România intră în carantină de noapte în weekend, după ce rată raportată de „infectare Covid” a ajuns la 4,49 cazuri la mia de locuitori. Măsuri similare au fost luate și în alte localități din județul Timiș.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a actualizat miercuri restricțiile. Astfel, Timișoara întră intr-un nou scenariu în care se reinstituie carantină de noapte în weekend, între orele 20.00 și 5.00, iar vineri, sâmbătă și duminică, magazinele se vor închide la orele 18.00.

Pentru a putea ieși din case noaptea, timișorenii vor trebui să completeze declarația pe propria răspundere, care pot fi descărcate AICI.

Carantină de noapte la final de săptămâna a fost instituită și la Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Dudeștii Noi, Partă, Pădureni, Sacosu Turcesc, Giulvaz și Jimbolia. Moravița și Bucovat întră complet în carantină după ce rată de infectare a depășit 7 la mie, scrie opiniatimisoarei.ro.

Astfel, se interzice circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20 – 5, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuința/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afară localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, sunt obligați să își organizeze și să își desfășoare activitatea, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 5,00-18,00. în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot desfășura activitatea de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile