Actualitate, Politic

Kelemen Hunor (UDMR), plin de nervi: „Nu este posibil să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi”

S-au înmulţit nervii şi în tabăra UDMR. Liberalii insistă să primească ministerul Dezvoltării, care a fost alocat UDMR, iar președintele Uniunii, Kelemen Hunor, ar fi amenințat că rupe coaliția dacă acest lucru se va întâmpla.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la plecarea de la Palatul Parlamentului, că partidul său nu acceptă să piardă ministerul Dezvoltării: „Nu e posibil ca UDMR să fie de decor în coaliție, să stăm cu pantalonii dați jos până la genunchi și să așteptăm poștașul în fiecare lună”.

Conflict cu PNL pe ministerul Dezvoltării

Kelemen Hunor afirmă cu nu știe de ce liberalii își doresc atât de mult ministerul Dezvoltării: „Probabil asta este strategia lor de negociere”.

 

„Uniunea poate să rămână cu portofoliile actuale, restul să le împartă colegii. Eu nu vreau să iau nimic de la nimeni, nu am pretenții. Am renunțat, dacă mergem pe ideea rotației, să dăm noi prim-ministrul pentru 5-6 luni, cât ar veni.

Am renunțat la multe lucruri, nu vreau să intru în detalii. Am acceptat anumite situații”, a declarat Kelemen Hunor.

 

UDMR nu vrea ajutorul PSD

Kelemen Hunor a precizat că nu a solicitat ajutorul social-democraților la negocieri. „Nu am cerut sprijinul nimănui. Stau destul de bine pe picioarele mele”, a mai adăugat liderul UDMR.

„Pe SIIJ ne-am înțeles. Au mers colegii să facă un text. Am discutat că se va face desființarea și reorganizarea SIIJ prin lege”, a mai adăugat liderul UDMR.

Reamintim, Marcel Ciolacu a ameninţat că PSD ar putea părăsi negocierile pentru formarea coaliţiei.

UDMR a amenințat inclusiv cu părăsirea coaliției, dacă partenerii nu acceptă să-și păstreze actualii miniștri.

„Dacă este nevoie de noi în această coaliție, colegii noștri din PNL vor trebui să accepte că UDMR își păstrează actualii miniștri. Nu vom face parte din marea coaliție ca element decorativ, vrem să fim acolo în funcție de ponderea noastră politică. Vrem să muncim, iar miniștrii Uniunii și-au dovedit valoarea.

În cadrul negocierilor de vineri am reușit să mergem mai departe cu elaborarea programului de guvernare. Creșterea pensiilor cu rata inflației sau puțin peste inflație poate fi realizată anul viitor. Cu toate acestea, partea de sprijin familial, pe care o considerăm importantă, nu a fost încă finalizată, sistemul actual nu este eficient și trebuie îmbunătățit semnificativ.

Am convenit în linii mari asupra desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), și am finalizat textul acordului de guvernare. Nu există încă un acord pentru revizuirea Constituției, dar știm cu toții că acest lucru este necesar”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Vineri, un nou blocaj a apărut în formarea coaliției după ce PNL a cerut Ministerul Dezvoltării, punând UDMR în situația de a nu avea niciun minister important în viitorul cabinet. Marcel Ciolacu a declarat, la rândul său, că nici PSD nu rămâne în coaliție dacă UDMR o va părăsi.

 

Sursa: national.ro

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile