LECȚIA DE ISTORIE – 13 septembrie: Moartea lui Aurel Vlaicu

După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta ,apoi se transferă la Universitatea din München, obţinându-şi diploma de inginer în anul 1907. În timpul şederii la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, dar a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă de acum înainte aeroplanele acţionate de motoare.

După ce a lucrat o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile Opel din Rüsselheim, Germania, revine în satul natal la sfârşitul anului 1908, și împreună cu fratele său realizează un planor, chiar pe păşunea de la marginea satului. Aici va face face primele zboruri cu planorul, ridicându-se de la pământ la înăltimea de 10-15 metri și planând cale de 80-100 metri. În octombrie 1909 realizează un aeromodel ce funcționa prin învârtirea elicelor cu ajutorul unor fire de cauciuc răsucite, model care este prezentat lui Spiru Haret, ministrul învățământului de la București, cu ocazia unei demonstrații în Parcul Expoziției de la Filaret.

Acesta, entuziasmat de succesul lui Vlaicu cu acest aeromodel, intervine pe lângă ministrul de război care aprobă fonduri pentru construirea aparatului în atelietele Arsenalului Armatei din Dealul Spirii. Prin urmare, Aurel Vlaicu va construi aici un avion pe care îl va numi „Vlaicu I”, avion echipat cu 2 elice coaxiale, contrarotative, acționațe de un motor rotativ de 50 CP, de proveniență franceză. La data de 17 iunie 1910, după un rulaj de circa 40 metri pe Câmpul Cotrocenilor, avionul Vlaicu I pilotat de inventatorul şi constructorul său, s-a ridicat de la sol la înălțimea de 3-4 m şi, plutind în aer, a zburat cale de aproximativ 50 m, după care s-a așezat pe pământ lin și sigur. În această memorabilă zi, zborul lui Vlaicu a înscris în istoria aeronauticii române pe primul constructor român care a inventat şi construit primul avion în România.

Învățând singur să zboare, Aurel Vlaicu a fost primul pilot român care şi-a încercat în zbor propriul său avion construit în țară, semnând totodată şi actul de naștere al aviației românești. Trebuie amintit că Aurel Vlaicu a participat la o serie de manevre militare ducând în zbor „ordinul de operații” de la Slatina la Piatra Olt la data de 29 septembrie 1910 ,România fiind astfel a doua țară din lume care a folosit aeroplanul la manevrele militare . La începutul anului 1911, susținut de un grup de entuziaști admiratori , Aurel Vlaicu construiește aparatul Vlaicu II cu care va executa primul zbor în aprilie 1911, după care face o serie de demonstrații în: Blaj – Sibiu – Braşov – Iaşi – Cernăuţi – Arad – Lugoj – Haţeg – Orăştie – Alba Iulia , Tg. Mureş şi altele, el devenind astfel primul „ ambasador” al aviației române.

Pe 22 iunie 1912 primește brevetul de pilot nr. 52, eliberat de Federația Aeronautică Internațională, după ce executase două zboruri de încercare cu avionul său pe câmpul de la Aspern din Austria, fiind primul pilot care a zburat pe acest teren inaugurându-l ca aerodrom pentru concurs. Tot în vara anului 1912 participă la Concursul Internațional de Aviaţie ,desfășurat tot la Aspern ,unde în fața a 60.000 de spectatori şi a 45 de concurenți din 8 țări ale Europei, demonstrează manevrabilitatea avionului său şi arta sa de a-l pilota, câștigând două premii si anume premiul I pentru viraje strânse şi aruncarea proiectilului la țintă de la înălțimea de 300 m şi premiul II pentru aterizarea la punct fix, clasându-se la final pe primul loc alături de celebrul aviator francez , Roland Garros.

Din păcate, la data de 13 septembrie 1913, încercând să treacă în zbor Carpații, pentru a participa la serbările organizate la Orăștie de Asociația ASTRA , avionul pilotat de Aurel Vlaicu se va prăbuși deasupra comunei Bănești de lângă Câmpina. Conform anchetelor ulterioare , s-a stabilit că Aurel Vlaicu a suferit un atac de cord în timp ce era în zbor, la manșa avionului său, iar acest lucru a dus la prăbușirea avionului și la moartea marelui inventator român.