Actualitate, Istorie

LECȚIA DE ISTORIE – 24 iunie: Instituirea blocadei asupra Berlinului

La data de 24 iunie 1948 a început ,,Blocada Berlinului”, una dintre primele crize majore internaţionale ale Războiului Rece, marcată de momentul când Uniunea Sovietică a blocat accesul rutier şi feroviar către Berlinul de Vest.

La această situație s-a ajuns datorită faptului că la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, forțele aliate și-au stabilit zonele de influență din Germania şi au împărţit oraşul Berlin în patru zone de ocupație. Sectoarele francez, american şi britanic constituiau însă o enclavă în zona de ocupaţie sovietică şi prin urmare, un punct de acumulare al tensiunilor dintre Uniunea Sovietică și aliații occidentali.
Astfel că, la 24 iunie 1948, Uniunea Sovietică a blocat accesul către cele trei sectoare occidentale ale Berlinului, aflate în interiorul zonei controlate de sovietici, oprind traficul rutier și feroviar din această zonă. Și pentru a crește și mai mult presiunea, sovieticii au izolat și sectoarele occidentale ale Berlinului de la rețeaua electrică, oprind astfel accesul locuitorilor din zona occidentală de la energia electrică folosită în scopuri casnice sau industriale.
În aceste condiții, comandantul zonei de ocupație americane din Germania, generalul Lucius Clay a propus trimiterea unei coloane blindate care să deblocheze căile rutiere și feroviare din vestul spre estul Berlinului, însă președintele Harry Truman a considerat această opțiune ar fi un factor de risc ce ar putea duce la război între foștii aliați. Astfel, el a lansat ordinul unui masiv pod aerian, care a durat timp de 462 de zile și care a dus provizii în sectoarele vestice ale Berlinului peste blocada instituită de sovietici.
Această aprovizionare a Berlinului a devenit cunoscută drept „Podul Aerian al Berlinului” și sute de avioane au fost folosite pentru a transporta o gamă largă de provizii. Uniunea Sovietică a ridicat blocada la 12 mai 1949, însă podul aerian a continuat până la 30 septembrie, țările vestice dorind să se asigure că locuitorii Berlinului Occidental au suficiente provizii în cazul în care sovieticii ar fi reinstituit blocada.
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile