Actualitate, Politic, Social

Legătura dintre cancer și poluare – Primul raport publicat de Agenția Europeană de Mediu

„Expunerea la poluarea aerului, fumatul pasiv, radiațiile ultraviolete, azbestul, anumite substanțe chimice și alți poluanți sunt responsabile pentru mai mult de 10% din cazurile de cancer din Europa”, a declarat Agenția Europeană de Mediu într-un comunicat.

Lupta împotriva poluării, mai mult pe hârtie

Cu toate acestea, agenția subliniază că această cifră ar putea fi redusă considerabil dacă politicile existente ar fi puse în aplicare în mod riguros, în special în ceea ce privește lupta împotriva poluării.

„Toate riscurile cancerigene, de mediu și profesionale pot fi reduse”, a declarat Gerardo Sanchez, un expert al EEA, înaintea publicării raportului, primul al agenției privind legătura dintre cancer și mediu.

„Cancerele determinate de mediul înconjurător, datorate radiațiilor sau substanțelor chimice cancerigene, pot fi reduse la un nivel aproape neglijabil”, a asigurat el în cadrul unei conferințe de presă, informează RFI. Potrivit datelor agenției, poluarea aerului este responsabilă pentru 1% din cazuri și aproximativ 2% din decese, o proporție care ajunge la 9% în cazul cancerului pulmonar.

Studii recente au detectat, de asemenea, „o corelație între expunerea pe termen lung la particule în suspensie, un important poluant atmosferic, și leucemia la adulți și copii”, subliniază organizația europeană. Radonul, un gaz radioactiv natural care poate fi inhalat în special în casele slab ventilate, este considerat responsabil pentru 2% din cazurile de cancer de pe continent.

Potrivit agenției europene, radiațiile ultraviolete – în principal cele solare, dar și cele provenite din surse artificiale – sunt responsabile pentru aproape 4% din totalul cazurilor de cancer, în special melanomul, o formă gravă de cancer de piele care a crescut puternic în Europa în ultimele decenii.

Produse chimice omniprezente

Unele substanțe chimice utilizate la locul de muncă și eliberate în mediul înconjurător sunt, de asemenea, cancerigene. Plumbul, arsenicul, cromul, pesticidele, bisfenolul A și substanțele alchilice perfluorurate și polifluorurate (PFAS) se numără printre cele mai periculoase pentru sănătatea europenilor, la fel ca și azbestul, care este interzis în UE din 2005, dar care este încă prezent în unele clădiri.

În UE, în fiecare an, 2,7 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer și 1,3 milioane mor din această cauză. Continentul, care reprezintă doar 10% din populația mondială, este responsabil pentru 23% din cazurile noi și 20% din decese.

 

Sursa: national.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile