Actualitate

Medic român: ”Cei care au anticorpi anti-proteina spike sunt deja imuni”

Existența anticorpilor anti proteină spike, peste valoarea minimă de 0,8, atestă trecerea prin boală și, implicit, dobândirea unei imunități puternice, ne spune dr. Oana Mihaela Secară. Aceasta susține că oamenii care au anticorpi nu ar trebui să se vaccineze, deoarece nu vor face o formă gravă de Covid, ceea ce înseamnă că s-a îndeplinit același scop ca al vaccinului.

O bună parte a populației României a trecut deja prin boală, unele studii arătând chiar un procent de 70%, ceea ce înseamnă că și-au dobândit imunitatea. Medicii spun că nu cunosc cazuri de persoane care au trecut prin boală și s-au reinfectat care să fi necesitat spitalizare, semn că aceștia au fost ori asimptomatici, ori au făcut forme foarte ușoare.

”Sunt foarte puțini cei reinfectați și, cel puțin la noi în spital, nu am avut nici măcar un singur caz de persoană reinfectată care să se interneze. Iar în general ceea ce se întâmplă într-un județ se cam întâmplă și în celelalte. Eu m-am infectat, dar nu știu când. Mi-am făcut testul de anticorpi anti-proteina spike și am destui. Cei care au acești anticorpi specifici înseamnă că s-au întâlnit cu virusul și organismul a reacționat și și-a format un răspuns, și celular și umoral. În mod normal și corect ar trebui ca toată populația să fie testată și să se vadă dacă a fost expusă la virus, prin testul de anticorpi anti-proteina spike, pentru că există persoane care au trecut prin boală fără să știe și care au avut un răspuns imunitar complex, celular și umoral. În momentul în care suntem convinși că persoana respectivă a avut expunere la virus, a trecut fără niciun fel de simptom, fără să se testeze, fără să știe și are titru de anticorpi, atunci înseamnă că a dezvoltat un răspuns imun și nu ar mai trebui să fie condiționată niciodată de nimic”, ne-a declarat dr. Oana Mihaela Secară, director medical al Spitalului suport Covid Onești.

Medicul mai spune că, deoarece organismul va recunoaște întotdeauna virusul, chiar dacă el se schimbă foarte mult, nicio altă metodă, cum ar fi vaccinul de exemplu, nu va avea eficiența imunității naturale.

Cei care au trecut prin boală trebuie lăsați în pace

Cele mai protejate și care nu ar trebui să mai aibă nicio restricție pentru a preveni formele grave de boală sunt persoanele care au trecut prin boală, susține dr. Oana Mihaela Secară.

”Singura aserțiune care a rămas corectă acum, în ceea ce privește vaccinul, este că, într-adevăr, am avut mai puțini vaccinați care au făcut o formă gravă de boală și care au decedat, cam 10%. Și atunci, dacă noi gândim din punct de vedere medical și nu din alte puncte de vedere, vom realiza că cei care au un titru de anticorpi au un răspuns imun deja format, unul complet și au o probabilitate spre zero de a face o formă gravă de Cavid. Și trebuie să-i lăsăm în pace pentru totdeauna cu vaccinul”, ne-a precizat dr. Oana Mihaela Secară. Acesta arată că fiecare analizor are o marjă, iar limita minimă a anticorpilor este pusă pentru că specificitatea și sensibilitatea testului necesită această limită ca să fii sigur că ceea ce ai determinat este corect.

”Dacă ești peste minim, chiar dacă din punct de vedere cantitativ nu este relevant ca titru, deja arată că ai avut expunere la virus și, dacă ai avut această expunere, organismul îl va recunoaște întotdeauna. Cea mai importantă aici este memoria, atât a celulelor care formează anticorpi, cât și a limfocitelor T, care țin de imunitatea celulară, pentru că memoria nu dispare niciodată. Persoana care a fost o dată infectată poate să se reinfecteze, poate să transmită, dar nu va face forme grave, decât dacă este imunocompromisă sau foarte tarată din punct de vedere al bolilor”, a mai afirmat dr. Oana Mihaela Secară.

Mai protejați decât vaccinații

În general, analizorul pentru anticorpii anti-proteina spike pornește de la 0,8 UI/ ml și tot ce este peste această valoare arată că persoana a fost expusă la virus și are un răspuns imun format, spun medicii. ”Cei care au imunitate celulară sau arată prin imunitatea umorală că au fost expuși la virus, sunt mult, mult mai protejați decât vaccinații. Nici un vaccin contra unui virus ARN versatil nu va ține pasul cu variantele, așa cum ține pasul imunitatea naturală, care acționează încrucișat. Nu exista nicio noțiune de certificat verde pentru ei. Cheia eliminării certificatului verde este în recunoașterea adevărului despre imunitatea naturală și oferirea posibilității de testare în acest sens”, ne-a mai declarat dr. Oana Mihaela Secară, director medical al Spitalului suport Covid Onești.

 

 

Sursa:  Ziarul National 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile