Actualitate

Medicii români au avut dreptate. Ministrul britanic al Sănătății confirmă

Măsura ridicării totale a restricțiilor trebuia luată din vară de către statele europene, a afirmat ministrul britanic al Sănătății. Exact același lucru l-a tot repetat dr. Oana Mihaela Secară, argumentând că organismul se apără mai bine vara, când sistemul imunitar este mai puternic. Potrivit medicului român, nimeni nu va scăpa fără să intre în contact cu noul coronavirus, căpătându-și, astfel, imunitatea. 

Marea Britanie a anunțat că nu va urma exemplul țărilor europene și nu va institui restricții sau carantină, chiar dacă lucrurile au început să escaladeze în Europa. Guvernul britanic a decis să renunțe la orice fel de restricții încă din vară, inclusiv la obligativitatea măștilor de protecție, fără să se confrunte de atunci cu vreo situație alarmantă. Cu un procent de vaccinare sub multe alte țări europene, de 68,7%, Marea Britanie a ales, târziu, să adopte modelul suedez, după ce Boris Johnson încercase să meargă pe acest drum încă de la începutul pandemiei, cedând însă presiunilor.

”Am luat o decizie grea de la începutul verii. Alte țări nu ne-au urmat cursul și am decis că bineînțeles că vrem să începem deschiderea, iar dacă aveți de gând să faceți asta, cel mai bine este să o faceți în vară – este mult mai sigur să o faceți vara. Din păcate, alte țări din Europa nu au făcut asta”, a declarat Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătății. Se pare că singurii care au ascultat-o pe dr. Oana Mihaela Secară au fost britanicii. Aceasta a făcut apel la autoritățile române să ridice toate restricțiile încă din luna mai a acestui an, când numărul de cazuri Covid era insignifiant, pentru a evita decesele din toamnă. Ridicarea restricțiilor de la 1 mai ar fi cel mai bun lucru, pentru că s-ar suprapune cu o creștere a răspunsului imunitar al organismului în sezonul cald. Este bine să folosim sezonul cald în favoarea noastră, pentru că, pe ansamblu, putem spune că acest cuplu virus-organism, în momentul în care intrăm în sezonul cald, e clar că nu ne va mai pune în fața unor situații foarte grele. Este o greșeală să ții oamenii în casă în acest sezon și cu masca pe figură în aer liber și în spații mari în care posibilitatea de transmitere este nulă, chiar și în supermarketuri și în piețele acoperite”, declara dr. Oana Mihaela Secară, la sfârșitul lunii aprilie.

Studiile confirmă

Potrivit unui studiu recent al imunologilor britanici, există persoane care au deja celule T de memorie de la infecții anterioare cu alte coronavirusuri sezoniere care provoacă răceli comune și care i-au protejat de Covid-19. Același lucru l-a susținut în vară și medicul Oana Mihaela Secară, aceasta arătând că nivelul de imunitate a populației din țara noastră, în ceea ce privește virusurile respiratorii, este unul foarte bun. Și asta datorită faptului că românii sunt mai obișnuiți cu ele, datorită variațiilor de temperatură și a succesiunii anotimpurilor. ”Din acest motiv sistemul nostru imunitar recunoaște multe virusuri și recunoaște chiar și componente din acest nou coronavirus. Există o mare parte din populație care l-a recunoscut, chiar dacă virusul era schimbat în multe privințe, însă anumite componente le-a recunoscut și imunitatea celulară a reacționat. De aceea sunt unii care nu au avut nicio problemă, nici măcar nu au sesizat că s-au întâlnit cu noul coronavirus”, afirma dr. Oana Mihaela Secară, director medical la Spitalul suport Covid Onești, județul Bacău.

 

Sursa: Claudia Marcu, Ziarul National 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile