Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va vorbi în Parlamentul României luni, 4 aprilie, în cursul serii, anunță deputatul Pavel Popescu, cel care a avut joi o întrevedere cu o delegație ucraineană.
Cu siguranță va fi prima dată in istoria României când o sa fie prezenți toti parlamentarii acestei țări (nu în procent de 100%, ci de 500%, dacă o aducem pe doamna Roberta Anastase să îi numere).
Prezența va fi obligatorie și pentru parlamentarii din terapie intensivă (dacă avem cazuri), cred că si cei aflati în moarte clinică o să fie adusi, pentru că nu ai voie să lipsești de la întâlnirea cu actualul șef al lumii, marele actoraș care îi ceartă pe toți, îi atacă și ii amenință, iar ei ca niște elevi dojeniți și conștienți de propria incapacitate de a se apăra in fața lui,…scot lacrimi amare, dar pline de admirație publică față de marele erou (pentru că așa este scenariul, stabilit de alții nu de ei).
Aștept cu mare interes să vad o sală plină (așa cum nu am mai văzut) și sunt foarte curioasă să văd cine va fi „împuternicitul de serviciu” să dea tonul lacrimilor, primul care se va ridica in picioare (și dupa el toată sala) și cu toată forța (provenită din mâncarea aia ieftină și bună de la popotă) o să îl aplaude minute in șir pe marele erou Zelenski.
Cel care va da tonul lacrimilor admirative și pline de compasiune cred că va fi de la PNL (la ultimele lor congrese am văzut câțiva pasionali incurabili, par genul predispus sa isi taie venele, din pasiune), dar si PSD -ul are romanticii lui…care sunt convinsă ca nu au voie să il dezamăgească pe Zelenski.
Succes, domnilor!
Aștept cu mare interes „telenovela” de azi (rolurile se împart deja pe grupurile de whatsapp).
Sursa: