Liudmila Denisova a fost demisă din funcția de Avocat al Poporului în urma unui vot al Parlamentului de la Kiev.
Parlamentarul Pavlo Frolov a acuzat-o pe Denisova de promovarea unor informații false despre „numeroasele detalii de «infracțiuni sexuale contra naturii» și abuzuri sexuale asupra unor copii în teritoriile ocupate, care nu erau susținute de dovezei”.
Astfel de dezinformări „fac rău Ucrainei”, a conchis Frolov.
Într-un interviu publicat în presa ucraineană, Denisova a recunoscut că a mințit, dar a făcut-o într-un scop nobil, iar acest scop a fost atins.
„Când, de exemplu, am vorbit în Parlamentul italian, în Comisia pentru Afaceri Internaționale, am văzut și simțit o mare plictiseală în legătură cu Ucraina, înțelegeți? Atunci am vorbit despre lucruri îngrozitoare, pentru a-i face într-un fel sau altul să ia deciziile de care Ucraina și poporul ucrainean au nevoie.”
Iar minciunile au funcționat.
Denisova povestește de pildă că formațiunea italiană Mișcarea 5 Stele era inițial„împotriva livrării de arme, însă după discurs, unul din liderii partidului a declarat că ne va susține, mai ales prin trimiterea de arme”.
Sursa:Stefan Constantinescu / ActiveNews