Actualitate

Ministerul Sănătății cere raportări specifice. Multe teste ar putea fi fals pozitive

Potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, unitățile care efectuează testarea RT-PCR pentru Covid  sunt obligate să treacă pe buletinele de analiză valorile mai mici de 30 la țintele genice specifice SARS-Cov-2. Aceste valori, potrivit literaturii de specialitate, sunt, de fapt, teste fals pozitive.

Ministerul Sănătății a admis posibilitatea ca multe dintre testele Covid să fie fals pozitive, după aproape un an și jumătate de la izbucnirea pandemiei și un număr oficial necunoscut al celor care au trecut prin boală. Potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății, care modifică actul normativ pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2, laboratoarele care se ocupă cu testarea RT-PCR vor avea obligații noi.

Astfel, unitățile care efectuează testarea RT-PCR standard trebuie să includă obligatoriu în buletinul de analiză dacă cea mai mică valoare a Ct pentru una dintre țintele genice specifice pentru SARS-CoV-2 este <30 sau ≥30 (în cazul sistemelor de detecție RT-PCR care permit aflarea valorilor Ct), limita de detecție a metodei folosite (în cazul în care este precizată în prospectul kitului sau în urma determinărilor de laborator), precum și ora prelevării probei. În literatura de specialitate pentru testarea RT-PCR eșantioanele sunt considerate pozitive dacă valoarea Ct (numărul ciclului la care fluorescența generată în cadrul unei reacții depășește pragul de fluorescență) este mai mică sau egală cu pragul Ct definit (35) în decurs de maximum 40 de cicluri PCR (Ct ≤ 35). Eșantioanele sunt considerate neconcludente dacă valoarea Ct este mai mare decât pragul Ct definit (35) în decurs de maximum 40 de cicluri PCR (Ct > 35). Eșantioanele sunt considerate negative dacă se obține o curbă de amplificare orizontală care nu traversează linia pragului în decurs de maximum 40 de cicluri PCR.

Milioane de români au fragmente de virus

Estimările arată că, în prezent, circa șase milioane de români au trecut deja prin Covid, cu sau fără simptome. Epidemiologii spun că fragmentele de virus pot fi prezente în organism mult timp după vindecare, iar sensibilitatea testelor RT-PCR face ca persoanele să fie depistate fals pozitive. ”Am avut un caz în care aceeași persoană a recoltat probe de la un pacient și la două laboratoare a ieșit pozitiv, iar la al treilea a ieșit negativ. Sunt foarte multe variante care trebuie luate în considerare. Laboratoarele diferă, depinde ce performanță are aparatul respectiv. Și mai sunt discuții în literatura de specialitate care spun că testarea pozitivă poate să releve faptul că există fragmente de virus. Iar asta nu înseamnă că este virusul care are infectivitate. Cu cât este mai specific și sensibil testul respectiv, cu atât putem regăsi fragmente sau elemente care să pozitiveze testul, dar fără ca virusul să aibă întreaga lui structură care să determine infectarea. Omul a trecut prin boală și este depistat încă pozitiv mult timp, nu pentru că se pozitivează prin existența virusului sau a proteinei, cât sunt fragmente de virus pe care le regăsesc prin testarea aceasta”, spunea, în urmă cu un an, prof.dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Naționale de Epidemiologie și șefa Comisiei de Epidemiologie din Ministerul Sănătății.

Pozitivi pe termen lung

Chiar și Comisia Europeană a arătat, într-un document oficial, că, potrivit dovezilor științifice existente, este posibil ca persoanele care s-au vindecat de Covid-19 să aibă în continuare, pentru o anumită perioadă după debutul simptomelor, rezultate pozitive atunci când efectuează teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. ”În cazul în care astfel de persoane trebuie să efectueze un test înaintea exercitării dreptului de liberă circulație, acestea ar putea fi astfel împiedicate efectiv să călătorească, în pofida faptului că nu mai sunt contagioase”, se preciza în documentul Comisiei Europene.

 

Sursa: national.ro

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile