Actualitate

Nevaccinații, imuni la Omicron – Simptome, doar pentru imunizați ?!

Ezitarea la nivel mondial de a recunoaște faptul că persoanele nevaccinate nu sunt afectate de Omicron este, oarecum, justificată, având în vedere că s-ar recunoaște, astfel, eșecul vaccinării. Cert este încă că, cel puțin în România, noua variantă nu produce decât forme ușoare sau asimptomatice la nevaccinați, după cum admit și medicii din spitale. La nivel european, România apare cu aproape 18% infectați cu Omicron într-o săptămână, deși, în realitate, au fost 3%.

România are mai multe cazuri de infectări cu Omicron, însă acestea nu apar în statistici, pentru că nu au fost testate, persoanele fiind asimptomatice. ECDC estimează un procent  de 17,7% infectări cu Omicron în România în săptămâna 27 decembrie-2 ianuarie, procentul raportat în țară fiind de circa 3%. Cum se manifestă Omicron la nevaccinați, cu greu am reușit să aflăm de la medicii din spitale, pentru că nu prea au avut astfel de pacienți. Și, chiar și atunci când au fost internați, aceștia aveau forme ușoare și erau doar ținuți sub observație, probabil pentru a studia comportamentul noii variante.
”Este greu să tragi o concluzie. Pentru că în momentul de față nu putem vorbi în România de Omicron ca despre o variantă predominantă, deoarece avem mai mult Delta. Relevant este că în momentul de față sunt forme ușoare cu Omicron, dar după 15 februarie vom putea să tragem concluzia clar despre cum se manifestă cei infectați cu Omicron. După părerea mea va fi clar un procent mai mare de forme ușoare față de valul 4, iar nevaccinatul va face o formă mai ușoară cu Omicron, decât cu Delta. Mai este un aspect foarte important, pe lângă cei care s-au vaccinat, mai există un procent mare al celor care au trecut prin boală și au protecție. Oricum, am mai spus acest lucru, Omicron și valul 5 înseamnă ultima strigare din pandemie. Asta nu înseamnă că dispare virusul, pentru că noțiunea de pandemie nu se referă la virus, se referă în primul rând la un număr mare de cazuri într-un timp scurt și care cuprinde cel puțin două continente sau tot mapamondul. Iar noi vom trece la etapa aia în care vor fi cazuri la nivel regional sau cazuri izolate”, ne-a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului ”Matei Balș” din Capitală.
Simptome, doar pentru imunizați
Studiile observaționale făcute în țările în care Omicron a devenit varianta dominantă arată că pacienții au totuși simptome, chiar dacă ceva mai blânde. În principal, acestea sunt oboseala, tusea și febra. Deși medicii din aceste țări țin să sublinieze de fiecare dată că simptomele sunt mai ușoare pentru că populația s-a vaccinat într-un procent foarte mare, aceștia omit să vorbească despre cum sunt afectați de Omicron nevaccinații, probabil datorită faptului că nu prea există astfel de cazuri. Mai mult, după cum spune și dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta”, noua variantă rămâne la nivelul căilor aeriene superioare.
”Se pare că mutațiile pe care le-a suferit virusul prin trecerea de la Delta la Omicron nu mai au capacitatea să recunoască țesutul pulmonar. Acest lucru este un fapt bun, dacă ne gândim la cazurile de Delta și cazurile extrem de severe pe care le-am avut în terapie intensivă”, a declarat dr. Beatrice Mahler.
70% vs 30%
Ultimele cazuri de Omicron raportate în România arată că noua variantă îi vânează mai mult de vaccinați. Astfel, din numărul total al acestora, 70% erau vaccinați și doar 30% erau nevaccinați. Potrivit ultimei raportări a Institutului de Sănătate Publică, au fost înregistrate 112 cazuri Omicron, din care 37 erau nevaccinate. Totodată, dintre cei 112, doar 11 aveau istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia, Franța, Tanzania, Bulgaria, SUA și Austria.
Sursa: Claudia MarcuZiarul Național
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile